Sfaturi practice: Atenţie la modul şi locul unde aprindem lumânările şi candelele

Un articol de: Alincristian Preotu - 26 Martie 2010

În ceea ce priveşte prevederile legislative din domeniul Prevenirii şi Stingerii Incendiilor (PSI), aducem la cunoştinţă tuturor celor interesaţi, în special conducătorilor de unităţi bisericeşti, personalului bisericesc, dar şi credincioşilor, că din data de 05.08.2009 a intrat în vigoare Ordinul comun nr. 28/2338 al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, care se referă la Dispoziţiile generale de apărare împotriva incendiilor la obiectivele de cult.

Întrucât, în timpul slujbelor, în biserici şi în afara lor, acolo unde sunt locuri special amenajate, din evlavie este acest obicei frumos şi simbolic de a se aprinde lumânări sau candele, pe de o parte, iar lăcaşurile de cult, pe de altă parte, adăpostesc bunuri sacre - care fac parte din patrimoniul bisericesc, multe dintre aceste biserici, respectiv mănăstiri, fiind ele însele monumente istorice, care se înscriu în Patrimoniul naţional sau chiar internaţional (Unesco), din aceste motive, fiecare şi toţi împreună trebuie să contribuim la conservarea acestor valori şi bunuri din patrimoniul Bisericii şi prin conduita şi evlavia noastră să avem în vedere, în subsidiar, şi riscurile generate de prezenţa "focului deschis", să avem o atenţie în plus şi faţă de aspecte ce ţin de modul şi locul unde aprindem aceste lumânări şi candele, în biserică sau în afara ei, şi, de ce nu, fiecare la el acasă. Neglijarea acestor chestiuni de ordinul PSI, improvizaţiile de tot felul şi lipsa de atenţie sau de răspundere faţă de aceste aspecte reglementate de normele PSI din partea personalului bisericesc, dar şi din partea credincioşilor au produs de-a lungul timpului sau pot produce oricând incendii la biserici, respectiv distrugerea parţială sau totală a unor bunuri din patrimoniul bisericesc. Ca în fiecare an, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Paştilor, foarte mulţi credincioşi participă la slujbele specifice acestei perioade, existând un flux numeros de persoane care vor lua lumină în noaptea de Înviere; în felul acesta, şi riscurile de genul celor enumerate mai sus sunt mai posibile ca oricând şi amplificate de numărul mare de persoane care aprind şi poartă lumânări sau candele în bisericile unde se săvârşesc aceste slujbe. Această situaţie trebuie să determine din partea preoţilor, dar şi a credincioşilor, o atenţie în plus la aceste aspecte de ordinul PSI, astfel încât să fie luate, din timp, anumite măsuri suplimentare de prevenire a incendiilor sau a unor evenimente nedorite de acest gen. Cu speranţa unor sărbători fericite, îndemnăm pe toţi la trezvie şi la rugăciune în aşteptarea bucuriei şi a luminii pascale.