Sfaturi practice în biserică: Cine poate predica în biserică?

Explicarea cuvântului Sfintei Scripturi este adânc înţelenită în Tradiţia Bisericii şi este cunoscută sub denumirea de activitate omiletică. Având origine apostolică, întemeiată pe tradiţia evreiască de la sinagogă, obiceiul de a se tâlcui sau explica pericopa scripturistică rânduită este un adevărat "act liturgic", adică un act plin de importanţă pe care slujitorii Bisericii trebuie să-l îndeplinească solemn şi firesc. Această misiune este cuprinsă în mandatul încredinţat Sfinţilor Apostoli de către Mântuitorul Iisus Hristos: "Mergând, învăţaţi toate neamurile…" (Matei 28,19-20).

Episcopii, preoţii şi diaconii învestiţi cu puterea sacramentală a hirotoniei au în primul rând datoria împlinirii acestui act. Există obiceiul ca la bisericile frecventate de teologi, profesori de religie sau diferiţi credincioşi (bărbaţi) cu serioase înclinaţii teologice, primind binecuvântarea (acordul) preotului paroh, şi aceştia să susţină înaintea credincioşilor predici ce au rolul de a lămuri sensul şi rostul Sfintei Scripturi, precum şi pentru a fi subliniate principalele învăţături ale pericopelor evanghelice rânduite. La bisericile unde sunt mai mulţi slujitori nu numai preotul paroh are misiunea de a predica, ci toţi slujitorii sunt datori să rostească cuvântul de învăţătură, în virtutea principiului evanghelic amintit mai sus. În ceea ce priveşte predica realizată de tinerii teologi în special, acolo unde sunt biserici la care aceştia participă regulat la săvârşirea sfintelor slujbe, preoţii îi pot încuraja în vederea acestui act omiletic, discutând în prealabil cu aceştia, sfătuindu-i şi îndrumându-i în legătură cu chestiunile de bază ale elaborării şi redactării unei predici (timpul afectat acestui moment, diferite surse bibliografice, unele teme ce pot fi abordate etc). Totodată se pot încuraja, pe cât posibil, acei credincioşi ce manifestă înclinaţie, vocaţie omiletică şi dragoste faţă de Biserică, fără însă să se încredinţeze acest act unor persoane nepregătite teologic. În toate cazurile amintite se poate observa că predica este rostită numai de către bărbaţi. Acest lucru se întâmplă nu dintr-un misoginism atribuit eronat Bisericii, ci din tradiţia milenară a acesteia. Rolul femeii este unul foarte important în tradiţia ortodoxă, ea fiind cea care aduce pe lume viaţa, devenind o colaboratore cu Dumnezeu datorită procreaţiei înfiripate în natura femeii. Predica, la fel ca şi preoţia, presupune o slujire specială încredinţată bărbaţilor ca unii ce sunt conducători ai familiei, aşa cum Mântuitorul Hristos este cap al Bisericii.