Sfaturi practice în biserică: Cum ne pregătim pentru primirea Sfintei Împărtăşanii
Primirea Împărtăşaniei reprezintă punctul central al vieţii religioase autentice. Pregătirea, din acest punct de vedere, are rolul de a-l conştientiza pe credincios în legătură cu importanţa extraordinară pe care o presupune această Sfântă Taină. Puţini credincioşi cunosc faptul că pregătirea sufletească pentru primirea Împărtăşaniei presupune îndeplinirea unei rânduieli speciale regăsite în majoritatea cărţilor de rugăciuni, în special Ceaslov sau Liturghier. Potrivit acesteia, în seara dinaintea primirii Împărtăşaniei în cadrul rugăciunii personale se citeşte un canon special, alcătuit din nouă cântări principale, între care sunt intercalate, sub formă de stih, două versete din psalmul 50: „Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele“ şi „Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine.“ Canonul se încheie cu câteva rugăciuni, printre care şi „Cuvine-se cu adevărat“. Partea a doua a acestei rânduieli o constituie trei psalmi (22, 23, 115), câteva tropare speciale şi apoi 12 rugăciuni. Dintre acestea, două sunt alcătuite de Sfântul Vasile cel Mare, cinci de Sfântul Ioan Gură de Aur, două de Simeon Metafrastul, două de Sfântul Ioan Damaschin şi una de Sfântul Simeon Noul Teolog.
Aceste rugăciuni atrag atenţia asupra nevredniciei omului de a se împărtăşi cu Preacuratele Taine, motivând îndrăzneala apropierii prin porunca Mântuitorului ce nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Totodată, în aceste rugăciuni se amintesc situaţiile în care alţi oameni nevrednici s-au putut apropia de Domnul (tâlharul de pe cruce, desfrânata, vameşul). Toate rugăciunile imploră mila lui Dumnezeu pentru a ne apropia cu frică şi cutremur de focul dumnezeiesc al Trupului şi Sângelui Domnului Iisus Hristos.