Sfinţii Dimitrie în iconografia ortodoxă
„Baie cu bolţi şi înlăuntru sfântul, având mâna dreaptă ridicată în sus; şi trei ostaşi îl străpung în coastă cu suliţe; şi sfântul Lup, sluga sfântului, stând înapoia lui, plângând, ţine haina sfântului.” În aceste cuvinte descrie Dionisie din Furna, în Erminia picturii bizantine, martiriul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic. Această sumară descriere iconografică rezumă cu fidelitate, pentru a putea fi transpusă în registru vizual, istorisirea corespunzătoare, mult mai amplă, din Vieţile Sfinţilor.
Această istorisire spune că: „Începând a se lumina de ziuă, în ziua de 26 a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţă şi aflându-l pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune, l-au împuns pe el cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe Cruce. Căci sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mâna dreaptă şi aceştia l-au împuns... Lup a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel şi inelul l-a înmuiat în sânge şi multe minuni făcea cu haina şi cu inelul, tămăduind toate bolile şi gonind duhurile cele viclene”.
Martirizat la începutul marii persecuţii a lui Diocleţian (circa 300), Sfântul Dimitrie face parte, alături de alţi mari sfinţi mucenici ai Bisericii, precum Gheorghe, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Procopie, Mina, din categoria sfinţilor militari, o categorie reprezentată iconografic prin veşminte şi accesorii specifice. El este reprezentat ca un tânăr imberb, cu păr scurt, terminat deasupra urechilor, purtând pe cap diademă surmontată de cruce, ce simbolizează cununa muceniciei.
Tunica roşie - culoarea martiriului
Marele mucenic este înveşmântat într-o tunică ce ajunge până la genunchi, numită skaramangion, prevăzută cu mâneci lungi, strânse cu mânecuţe. Tunica, de nuanţă roşie, este încinsă la piept şi sub talie, fiind ornată cu tiv de aur cu pietre preţioase la nivelul gâtului, poalelor şi mânecuţelor. Sfântul este îmbrăcat în pantaloni de nuanţe roşu-violet, iar în partea de sus poartă armură, de diverse modele, fixată la nivelul pieptului cu o cingătoare de piele şi decupată la nivelul taliei pentru a putea permite mişcarea. Peste armură este prezentă o mantie lungă (himation), de nuanţe verzui, înnodată la nivelul umărului stâng, ori fixată cu o agrafă la nivelul gâtului. În picioare sfântul poartă sandale specifice soldaţilor romani, ce au forma unor benzi înfăşurate până deasupra gleznelor.
Sfântul Dimitrie poartă de asemenea o serie de accesorii specific militare: sabie (pe care o ţine cu mâna stângă), suliţă în mâna dreaptă, un scut fixat în spate (circular sau rectangular), iar mai rar arc şi tolbă cu săgeţi. El este de regulă redat fie bust, fie figură întreagă, în icoane (care sunt amplasate pe tâmplă, în cazul în care sfântul este hramul bisericii) sau în pictura murală (pe peretele de sud al naosului, în registrul sfinţilor în picioare, alături de alţi sfinţi mucenici militari sau în scenele de sinaxar din pronaos).
Tăbliile ornamentale de pe pieptul sfântului - semn al nobleţei duhovniceşti
În unele icoane, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie apare zugrăvit călare străpungând cu suliţa sa pe tiranul Maximian, care se află căzut sub picioarele calului, compoziţie inspirată de schema triumfului imperial, ce redă biruinţa duhovnicească a Sfântului asupra împăratului persecutor al creştinilor. În anumite reprezentări iconografice mai vechi, Sfântul apare redat şi în veşminte de curtean bizantin, purtând o tunică lungă împodobită cu tiv de aur şi o hlamidă de nuanţe diferite (de regulă alb sau roşu), prinsă cu o fibulă de aur la nivelul umărului drept. Hlamida este decorată cu o pereche de tăblii ornamentale (tablion), semn al nobleţei duhovniceşti, având o culoare puternic contrastantă, cusute în unghi drept pe marginea hlamidei, la nivelul pieptului. În general, atunci când mantia este fixată pe umăr, jumătate din hlamidă cade pe spatele personajului, ascunzând vederii al doilea tablion.
De multe ori în icoane, reprezentarea Sfântului Dimitrie este încadrată perimetral de scene din viaţa sa, care se regăsesc de altfel şi în pictura murală a bisericilor ce sunt închinate Sfântului. Ciclul se deschide cu judecarea sa de către împăratul Maximian, şezând pe tron, înaintea sa stând Marele mucenic ţinut de trei soldaţi. Următoarea scenă înfăţişează ducerea Sfântului legat în temniţă de către soldaţi. Din ciclul pătimirii Sfântului Dimitrie fac parte şi trei scene ce descriu lupta şi pătimirea Sfântului Nestor: în prima curajosul mucenic primeşte binecuvântarea Sfântului, în a doua sunt descrise lupta şi uciderea gladiatorului păgân Lie de către Nestor, iar în a treia este descris sfârşitul mucenicesc al acestuia prin decapitare. Urmează apoi scena uciderii Sfântului Dimitrie, străpuns de soldaţi cu suliţa în temniţă şi cea a descoperirii moaştelor sale cu ocazia ridicării marii bazilici din oraşul Tesalonic (sec. IV), lăcaş în care acestea se găsesc şi astăzi.
Icoana prăznicar a Sfântului Dimitrie cel Nou. Crucea din mâna dreaptă simbolizează răstignirea voii proprii prin vieţuirea monahală
Aceeaşi grupare iconografică a scenelor de jur împrejurul reprezentării centrale o regăsim şi la unele icoane ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, care a vieţuit ca monah într-o sihăstrie de pe valea Lomului, lângă satul Basarabov din Bulgaria. În prima scenă Sfântul este reprezentat ca păstor de vite, ocupaţia sa de laic. Sunt redate apoi tunderea sa în monahism, într-o sihăstrie rupestră aflată lângă satul lui natal, vieţuirea sa în peşteră şi mai ales aflarea sfintelor sale moaşte în apa Lomului, de către preoţii şi locuitorii satului Basarabov, ca urmare a visului minunat avut de o copilă ce pătimea de un duh necurat. În icoana de secol XIX ce se află şi astăzi la schitul rupestru de la Basarabov este redată şi prima tentativă, eşuată, de aducere a sfintelor moaşte în Ţara Românească: într-o primă scenă vestirea domnitorului muntean şi într-o a doua scenă transportarea moaştelor către graniţă. După ce este înfăţişată aşezarea acestora în biserica ridicată în satul Basarabov în cinstea Sfântului, sunt redate cele două minuni petrecute cu cei care au vrut să fure părticele din moaştele sale: surorile Aspra şi Ecaterina din Cervena Voda şi diaconul Lavrentie. Scena care încheie ciclul vieţii Sfântului Dimitrie cel Nou este cea a aducerii sfintelor sale moaşte la 1774 în cetatea Bucureştilor, izbăvită prin aceasta de epidemia de ciumă, scenă în care nepreţuitul odor este întâmpinat de mitropolitul şi domnul ţării, însoţiţi de cler şi popor.
Sfântul Dimitrie este reprezentat iconografic conform cetei căreia îi aparţine, ceata cuvioşilor, ca un bătrân cu figură ascetică, cu barba albă şi rotundă, potrivit de lungă. Pe dedesubt poartă o tunică lungă numită anteriu, de nuanţe roşu-oranj, prinsă la brâu cu o cingătoare. Semnul distinctiv al cuvioşilor este schima monahală, purtată peste anteriu, ce ajunge până deasupra de genunchi, fiind decorată cu o cruce mare, având ataşate instrumentele Patimilor Domnului (trestia şi suliţa). Schima este prinsă de corp cu ajutorul unor şireturi lungi, de culoare neagră. Deasupra Sfântul este îmbrăcat în mantia sau melota monahală, de nuanţă roşu violaceu. Pe cap poartă camilafca, marcată cu o cruce la nivelul frunţii. În picioare el poartă încălţări de nuanţe roşu-închis. În mâna dreaptă ţine o cruce, simbolizând răstignirea voii proprii prin vieţuirea monahală, iar cu mâna stângă ţine un rotulus desfăşurat pe care este înscris un scurt text cu caracter ascetic. Sfântul Cuvios Dimitrie poate fi reprezentat în icoana de hram de pe catapeteasmă, în bisericile care-i sunt închinate, iar în cadrul programului iconografic locul său este în registrul sfinţilor în picioare din pronaos, alături de alţi sfinţi cuvioşi.