Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic - apărători ai dreptei credinţe şi ai unităţii Bisericii

Ieri, 31 mai 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, în Biserica „Sfântul Teodor“ din localitatea Malakopis, Capadocia. Cu acest prilej, Patriarhul Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre importanţa Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic din 325, pe care i-a numit apărători ai dreptei credinţe şi ai unităţii Bisericii, ca reprezentanţi ai unităţii ecleziale: „Sensul teologic-duhovnicesc al cinstirii celor 318 Sfinţi Părinţi, care s-au adunat în cetatea Niceea la chemarea Sfântului Împărat Constantin, este acela că învăţătura de credinţă despre Hristos Domnul şi despre Preasfânta Treime este stabilită, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Tradiţiei Apostolice, numai de către Biserică, în plenitudinea ei, reprezentată prin vocea şi prin conglăsuirea episcopilor ei din toată lumea. Iar această lucrare de dogmatizare şi de tâlcuire a dreptei credinţe o săvârşeşte Biserica prin insuflarea tainică a Preasfântului Duh, Duhul Adevărului, adică Duhul lui Hristos Domnul, Cel ce din ziua Cincizecimii nu părăseşte nici o clipă Biserica pe care a constituit-o prin trimiterea Sa în lume de către Tatăl, la cererea Fiului“.

Totodată, a fost reliefată şi importanţa prezenţei continue şi neîntrerupte a Mântuitorului Iisus Hristos, Trupul Său tainic, adică în Biserică: „Când Mântuitorul spune: «Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului», nu arată că ucenicii vor fi nemuritori, ci că şi urmaşii acestora, episcopii, vor fi întăriţi şi înnoiţi în întreita lor lucrare, de Însuşi Mântuitorul Hristos, prin Duhul Sfânt. Cu această conştiinţă puternică şi vie s-au adunat Părinţii din toate zările lumii creştine pentru a salva unitatea Bisericii, aflată în pericol de dezbinare din pricina ereziei lui Arie din Alexandria. Dar tot din Alexandria Egiptului va străluci şi primul mare apărător al Ortodoxiei ecumenice, şi anume Sfântul Atanasie cel Mare, prin al cărui cuvânt inspirat a fost mărturisită dumnezeirea sau deofiinţimea Fiului cu cea a Tatălui ceresc“. În continuarea cuvântului, Preafericirea Sa a mai arătat importanţa comuniunii păstorilor Bisericii lui Hristos, păstrători ai adevăratei învăţături de credinţă: „Dar nu un singur Părinte, oricât de înţelept şi plin de har ar fi fost el, trebuia să mărturisească naşterea din veci a Fiului şi deofiinţimea Ipostaselor divine, ci vocea păstorilor celor mulţi, a celor rămaşi în comuniunea Bisericii, episcopi care nu pregetau să-şi pună viaţa pentru oile lor duhovniceşti, după chipul şi cu ajutorul Păstorului Cel Bun şi Veşnic. Printre aceştia s-a arătat atunci şi Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei, cel blând cu inima, dar nestrămutat în apărarea dreptei credinţe, şi Sfântul Spiridon al Trimitundei, cel smerit în cuget, dar purtător al darului facerii de minuni, care prin rugăciune a făcut să se arate, prin materia cea neînsufleţită, taina Preasfintei Treimi. Deşi diferiţi ca origine etnică şi geografică, episcopii ortodocşi s-au arătat uniţi în cuget ca adevărate turnuri de pază ale Ortodoxiei, faruri prealuminoase ale creştinătăţii universale, aprinse din lumina cea neînserată a Sfintei Treimi“. „Având în ei de-a pururi lucrătoare mintea sau gândirea lui Hristos şi călăuziţi fiind de lumina Duhului Sfânt, Părinţii Arhipăstori ai Bisericii dreptmăritoare ne învaţă şi pe noi, cei de astăzi, cum se păstrează unitatea Bisericii, cea după chipul Treimii Celei veşnice. Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic au arătat că în ei lucrează cuvântul evanghelic al rugăciunii lui Iisus din noaptea sfintelor şi mântuitoarelor Sale pătimiri: «Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi»“, a mai continuat Patriarhul Daniel. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mai arătat că un alt aspect important al unităţii Bisericii îl reprezintă şi păstrarea ei, prin împărtăşirea continuă de sfinţenia Mântuitorului, Capul nevăzut al Bisericii: „În cuprinsul aceleiaşi rugăciuni arhiereşti, Mântuitorul a cerut Tatălui Său ceresc şi veşnic ca să-i sfinţească pe ucenici întru adevărul Său, adică prin cuvântul Său (cf. Ioan 17, 17). La această rugăciune de sfinţire a ucenicilor, Hristos Domnul va adăuga, câteva ceasuri mai târziu, jertfa Sa de pe Cruce, prin care «S-a sfinţit pe Sine Însuşi, ca om, pentru ca şi ei să fie sfinţiţi în adevăr». Fără participarea continuă la sfinţenia dumnezeiască, împărtăşită oamenilor de către Tatăl prin Fiul în Sfântul Duh, nici Apostolii, nici urmaşii acestora şi nici cei ce cred în Dumnezeu prin cuvântul lor n-ar fi putut păstra unitatea Bisericii. De ce? Pentru că păcatul orgoliului nemăsurat, al mândriei, care întunecă minţile ereticilor, se află la baza rătăcirilor şi dezbinărilor care, aidoma unor valuri dezlănţuite, lovesc necurmat corabia Bisericii. Aşa trebuie să înţelegem alăturarea în Simbolul de credinţă a primelor două atribute ale Bisericii, «una» şi «sfântă», care stau sau cad împreună; ele izvorăsc din Persoana cea Una şi Sfântă a Mântuitorului Hristos şi se comunică Bisericii prin lucrarea Duhului Sfânt, «Duhul Adevărului» şi al unităţii «în legătura păcii», pentru a arăta că Biserica este icoana iubirii Preasfintei Treimi“. Mai apoi, Preafericitul Părinte Daniel a oferit exemplul Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, ca luptător împotriva marelui pericol al ereziilor şi al dezbinării Bisericii: „Să-l ascultăm însă pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, luptător neobosit pentru dreapta credinţă şi unitatea Bisericii, vorbindu-ne despre pericolul cel mare al ereziilor din vremea sa: «Tulburarea Bisericilor este mai violentă decât o furtună pe mare. Din pricina ei, toate graniţele fixate de Părinţi sunt mutate din loc, toate temeliile, tot ceea ce constituie zid de apărare a învăţăturilor este zdruncinat!... Biserici întregi au căzut în capcanele eretice, lovindu-se ca de nişte stânci… O noapte întunecoasă, adâncă şi tristă s-a lăsat peste Biserică, pentru că „luminile lumii“, puse de Dumnezeu să lumineze sufletele popoarelor, au fost izgonite…»“. Acest pericol al ereziilor s-a perpetuat şi în zilele noastre, sub alt chip, acela al neoarianismului, gnosticismului şi agnosticismului, al neoiconoclasmului şi al secularismului. „În faţa acestor noi provocări, grija Păstorilor Bisericii Ortodoxe Universale trebuie să fie aceea de a păstra şi adânci unitatea de credinţă, liturgică şi canonică, pentru ca «toţi cei care se împărtăşesc dintr-o pâine şi dintr-un potir să fie uniţi unul cu altul prin împărtăşirea Aceluiaşi Sfânt Duh», cum se spune în Anaforaua din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Unitatea Bisericii este, deodată, un dar al lui Dumnezeu şi o fructificare de către noi a darului comuniunii Sfântului Duh, prin frăţietate, jertfelnicie şi iertare“, a mai afirmat Preafericirea Sa. În încheierea cuvântului Său, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a reliefat importanţa vieţii şi operei teologice a marelui ierarh capadocian, omagiat anul acesta în toată Biserica Ortodoxă Română: „Comemorând şi omagiind anul acesta pe Sfântul Vasile cel Mare şi pe ceilalţi Sfinţi Capadocieni, suntem datori să apărăm în mod statornic credinţa ortodoxă pentru care ei au luptat cu ereziile şi au înfruntat pe prigonitorii Bisericii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va fi solicitat de către Noi să declare următorii doi ani, 2010 şi 2011, ca ani ai Crezului Ortodox Niceo-Constantinopolitan, formulat la Sinoadele I (325) şi II (381) Ecumenice, tocmai pentru a cinsti pe Sfinţii Părinţi Capadocieni şi din alte ţări care au contribuit la apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe. Astfel, cinstirea arătată Sfinţilor Părinţi ai Bisericii ne ajută să ne întărim în credinţă şi în viaţă de sfinţenie, să creştem duhovniceşte şi să ne bucurăm de prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în Biserică, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin“.