„Sfinții Trei Ierarhi au fost mari apărători ai demnității persoanei umane”

Biserica Ortodoxă Română i‑a cinstit astăzi, 30 ianuarie, pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotitorii învățământului teologic. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, ­Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ­rostit un cuvânt de învățătură la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reșe­dinței Patriarhale, în care a prezentat aspecte din viața și lucrarea fiecăruia dintre cei trei mari dascăli ai Ortodoxiei.

Întâistătătorul Bisericii noastre a prezentat aspectele prin care sunt cunoscuți în Biserica Ortodoxă cei trei mari dascăli ai lumii și ierarhi.

 „Sfântul Vasile cel Mare s‑a născut în anul 330 și a trecut la Domnul în anul 379, trăind doar 49 de ani. S‑a născut în Cezareea Capadociei; părinții lui se numeau Vasile și Emilia. A fost un tânăr iubitor de carte și a studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și apoi la Atena, unde se afla cea mai înaltă școală a vremii sale. Aici s‑a împrietenit cu un alt capadocian, Sfântul Grigorie Teologul. Sfântul Vasile cel Mare a fost un bun orator. A tâlcuit Sfintele Scripturi, mai ales Cartea Facerii, în lucrarea sa numită «Hexaemeron», adică explicarea celor șase zile ale creației, precum și tâlcuiri la Cartea Psalmilor. A vizitat mănăstiri din Egipt și Siria și a scris reguli pentru viața monahală, numite «Regulile mari» și «Regulile mici», fiind compuse în exclusivitate pe baza textelor din Sfânta Scriptură, fiind populare și astăzi. Sfântul Vasile cel Mare a mai scris o carte despre Duhul Sfânt, pentru a combate erezia lui Macedonie, care nega dumnezeirea Sfântului Duh, și o carte împotriva lui Eunomie, pentru a apăra credința ortodoxă despre Sfânta Treime. El a înființat o mănăstire în Capadocia, pe un teren aflat în proprietatea sa, aproape de râul Iris, unde a dus o viață de rugăciune și asceză. Pe lângă viața duhovnicească, Sfântul Vasile avea o mare preocupare pentru ajutorarea săracilor, bolnavilor, bătrânilor și călătorilor, organizând primul mare așezământ filantropic de lângă Cezareea Capadociei, numit Vasiliada. De la acest așezământ filantropic, Biserica a învățat că predicarea Evangheliei lui Hristos trebuie însoțită și de faptele milosteniei, exprimate nu numai individual, sporadic sau episodic, ci și prin instituții permanente. De asemenea, de la Sfântul Vasile cel Mare avem frumoasele rugăciuni ale Anaforalei din Sfânta Liturghie care îi poartă numele și care se săvârșește de zece ori pe an”, a explicat Preafericirea Sa.

Cuvântătorul‑de‑Dumnezeu

„Sfântul Grigorie Teologul s‑a născut tot în Capadocia, în localitatea Arianz, lângă Nazianz, în anul 330, și a trăit până în anul 390. A fost un tânăr studios, cu înclinații deosebite spre oratorie. A studiat la Cezareea Capadociei, Constantinopol și Atena, unde a fost coleg și prieten cu Sfântul Vasile cel Mare. Cei doi au înființat o asociație a studenților capadocieni la Atena, numită «Fratria». Tatăl său, Grigorie, a fost Episcop de Nazianz, iar mama sa se numea Nona. Sfântul Grigorie, fiul, a fost numit Teologul sau «Cuvântătorul‑de‑Dumnezeu» la Sinodul al IV‑lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451, deoarece a explicat învățătura apostolică despre Sfânta Treime, cuprinsă în Sfânta Evanghelie. A fost hirotonit preot de către tatăl său, dar a fugit îndată după hirotonie, pentru că îi era teamă de preoție. Era înfricoșat de măreția tainei preoției. De aceea, el a scris o carte numită «Despre fuga de preoție». Totuși, la insistențele tatălui său, a ajutat la păstorirea Bisericii din Nazianz. În anul 379 a fost chemat la Constantinopol, deoarece în acel oraș, ereticii arieni se răspândiseră foarte mult, încât toată cetatea căzuse în erezia ariană. Într‑o capelă numită «Biserica Învierii» a rostit celebrele Cuvântări teologice despre Sfânta Treime, unde a întors aproape tot orașul, cu excepția unei parohii, de la arianism la Ortodoxie. În anul 380 a fost ales Arhiepiscop al Constantinopolului, iar în 381 a prezidat Sinodul II Ecumenic care a combătut erezia lui Macedonie, care nega dumnezeirea Duhului Sfânt”, a spus Preafericirea Sa despre Sfântul Grigorie Teologul.

„Pocăința este leacul pentru vindecarea de păcate și patimi”

De asemenea, Patriarhul României a prezentat în sinteză și lucrarea Sfântului Ioan Hrisostom: „Sfântul Ioan Gură de Aur s‑a născut la Antiohia, într‑un an din perioada 344-354, și a trecut la Domnul în 14 septembrie 407. Părinții lui se numeau Secundus și Antuza. A urmat studii în Antiohia Siriei, la școala oratorului Libanius, apoi după moartea mamei sale, Antuza, s‑a retras în munții Antiohiei, pentru a trăi o viață pustnicească, unde a scris tratatul «Despre preoție». A fost hirotonit diacon în 381, de către Episcopul Meletie, și preot în 386, de către Episcopul Flavian. Ca preot la Antiohia, a tâlcuit Evanghelia după Matei în 90 de omilii, și cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel. A fost predicator timp de 12 ani la Marea Biserică din Antiohia, până în anul 397, când a fost ales Arhiepiscop al Constantinopolului. La Constantinopol, Sfântul Ioan a criticat patimile, năravurile rele ale celor bogați și ale celor care conduceau atunci imperiul, inclusiv cele ale împărătesei Eudoxia, motiv pentru care a fost exilat. El a fost un apărător al celor necăjiți, de aceea a și fost numit «avocatul săracilor». A predicat milostenia, a înființat spitale și cantine pentru săraci și a fost mare dascăl al pocăinței, arătând că Biserica este spital și nu tribunal, iar pocăința este leacul pentru vindecarea de păcate și patimi. A trecut la Domnul în exil, la Comana din Pont”.

Ocrotitori spirituali ai școlilor de teologie ortodoxă

Preafericirea Sa a subliniat că între cei trei sfinți ierarhi pomeniți la 30 ianuarie există numeroase asemănări, iar pentru virtuțile lor au fost aleși ca ocrotitori spirituali ai școlilor de teologie ortodoxă.

„Deși diferiți ca personalitate, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur au multe asemănări între ei. S‑au născut în familii evlavioase și aveau o vastă cultură teologică și profană. Sfinții Trei Ierarhi au fost mari apărători ai credinței ortodoxe și ai unității Bisericii în fața ereziilor și schismelor din timpul lor. Au trăit o viață duhovnicească și ascetică intensă. Erau postitori, rugători și nevoitori. Toți trei i‑au chemat pe oameni la pocăință, la viețuire sfântă și la milostenie. Sfinții Trei Ierarhi au fost mari apărători ai demnității persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu. Au avut o sănătate fizică fragilă, dar un suflet foarte puternic, asemenea Sfântului Apostol Pavel. De aceea, Sfinții Trei Ierarhi sunt ocrotitorii spirituali ai școlilor de teologie ortodoxă, ai facultăților de teologie ortodoxă, conform hotărârii primului Congres al Școlilor de Teologie Ortodoxă de la Atena, din 1936”, a concluzionat Întâistătătorul Bisericii noastre.