„Sfinţii Trei Ierarhi ne învaţă să păstrăm credinţa în duhul adevărului“
Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Suceava a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. În ajunul hramului, Vecernia unită cu Litia a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Pimen. Ieri-dimineaţă, programul liturgic a continuat cu Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru adormiţi.
Sucevenii i-au sărbătorit ieri în mod deosebit pe Sfinţii Trei Ierarhi, în biserica din municipiu închinată celor trei sfinţi ai Bisericii noastre. Marţi, 29 ianuarie, Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a slujit în acest sfânt lăcaş Vecernia unită cu Litia. Prezenţa ierarhului a fost o bucurie atât pentru preotul paroh Dragoş Buta, care este şi consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cât şi pentru enoriaşii parohiei care sprijină activitatea social-filantropică şi pastoral-misionară. În predica adresată la finalul Vecerniei unită cu Litia, Înalt Preasfinţitul Pimen a vorbit despre viaţa şi virtuţile Sfinţilor Trei Ierarhi, pomeniţi în fiecare an de Biserica noastră pe 30 ianuarie. „Sfinţii Trei Ierarhi au fost oameni care au avut conştiinţa slujirii în calitate de părinţi duhovniceşti. Ei au fost cunoscuţi şi cinstiţi în timpul vieţii lor pământeşti şi după trecerea la cele veşnice. Dumnezeu, pentru pacea sufletească a oamenilor, a spus tainic unui părinte ca cei trei sfinţi să fie pomeniţi toţi în aceeaşi zi. Acest lucru ne învaţă pe noi că trebuie să-i cinstim la fel pe toţi sfinţii pentru că ierarhizarea o ştie Dumnezeu în împărăţia Sa. Fiecare locaş din ceruri are strălucirea sa, iar toţi sfinţii sunt iubiţi de Dumnezeu. Sfinţii Trei Ierarhi au fost povăţuitori ai credincioşilor, jertfindu-se pentru a rândui cele de folos celor încredinţaţi spre păstorire. Păstorul duhovnicesc trăieşte o mare durere în momentul în care fiii lui se îndepărtează de dragostea lui Dumnezeu şi de adevărul de credinţă. Această durere este mare pentru că omul este stăpânit de păcat, care înseamnă moarte pentru suflet şi pentru trup. Sfinţii Trei Ierarhi au avut o viaţă zbuciumată datorită conştiinţei lor de a-şi face datoria pe deplin. Legea duhovnicească ne arată că atât cât facem binele, avem şi necazuri în viaţă. Aceasta este viaţa creştină cu bucurii şi cu necazuri. Sfinţii Trei Ierarhi sunt oameni care trebuie să fie model pentru orice om, dar mai ales pentru oamenii de cultură. Sfinţii Trei Ierarhi ne învaţă să păstrăm credinţa în duhul adevărului. Rătăcirea de la credinţă înseamnă tot ceea ce este rău. Omul, dacă are credinţa adevărată, are şi morala cea sănătoasă“, a spus Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Părintele paroh Dragoş Buta a mulţumit Înalt Preasfinţitului Pimen pentru că a slujit în ajunul hramului şi pentru că a adresat credincioşilor cuvântul de învăţătură. Credincioşii au participat ieri la slujba Utreniei, a Acatistului, urmate de Sfânta Liturghie şi pomenirea celor răposaţi.
Ocrotitorii şcolilor teologice, cinstiţi la Catedrala arhiepiscopală din Roman
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit marţi seara slujba Vecerniei unită cu Litia la Catedrala arhiepiscopală din Roman, cu prilejul sărbătoririi ocrotitorilor şcolilor teologice. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la finalul slujbei, PS Ioachim Băcăuanul i-a premiat pe elevii Cristian Iosub, din clasa a X-a, şi Teofil Chirliu, din clasa a XI-a, de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ din Roman, care au câştigat faza eparhială a concursului naţional „Părintele Dumitru Stăniloae -110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice“. „Corala Liceului «Episcop Melchisedec» a prezentat un program de cântări liturgice şi imne închinate patronilor învăţământului teologic. De asemenea, liceenii au prezentat referate în care au surprins aspecte din viaţa, activitatea şi opera Sfinţilor Trei Ierarhi“, a declarat pr. Constantin Gherasim.
Sărbătoarea parohiei Poiana, Protopopiatul Târgu Neamţ
Biserica parohiei Poiana - Negreşti, Protopopiatul Tg. Neamţ, şi-a cinstit ieri ocrotitorii, pe Sfinţii Trei Ierarhi. Marţi seara s-a oficiat Vecernia unită cu Litia de către un sobor de preoţi. După cum ne-a relatat pr. Ştefan Zaharia, coordonatorul activităţilor catehetice al Protopopiatului Piatra Neamţ, predica de la finalul slujbei a fost adresată de pr. Nicolae Coşofreţ, de la parohia Dobreni, Protopopiatul Piatra Neamţ. Părintele paroh Ionuţ Lupei a mulţumit enoriaşilor din parohie care au sprijinit lucrările de construcţie finalizate sau aflate în derulare. „Parohia Poiana - Negreşti desfăşoară o amplă activitate catehetică. Grupul de copii se reuneşte duminica la Sfânta Liturghie, iar după terminarea slujbei petrec un ceas alături de părintele paroh pentru a parcurge programul «Hristos împărtăşit copiilor». Anul acesta vor exista activităţi catehetice comune între parohia Poiana şi parohiile vecine. Parohia Poiana desfăşoară o frumoasă misiune şi la grădiniţa din localitate, având o bună colaborare cu instituţiile de învăţământ din comuna Negreşti“, a spus pr. Ştefan Zaharia.