Sfințirea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Reșița
În ultima perioadă s-au efectuat ample lucrări de amenajare și înfrumusețare la sfântul lăcaș cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul reșițean Govândari. Duminică, 10 martie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a sfințit această biserică, înconjurat de un sobor de slujitori.
Episcopul Caransebeșului a săvârșit de dimineață slujba de sfințire a bisericii ce a fost înnoită atât la exterior, cât și la interior, după care, potrivit tradiției, a oficiat Sfânta Liturghie.
Au participat la această sărbătoare numeroși credincioși din parohie, dar și din întreg municipiul Reșița, printre care și autoritățile locale. Tot cu această ocazie a fost sfințită și o troiță ce este amplasată în curtea bisericii, precum și o icoană a Maicii Domnului pictată în Sfântul Munte Athos și care va rămâne permanent spre închinare în sfântul lăcaș.
La final, toți slujitorii, ctitorii și binefăcătorii bisericii au primit diplome de recunoștință. Primarul Reșiței, Ioan Popa, a primit Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” pentru mireni. Totodată, părintele paroh Samuel Șendroni a primit o cruce pectorală, iar părintele slujitor Emil Varga a fost hirotesit iconom.
„Îi mulțumim Domnului căci într-adevăr aici avem o comunitate dinamică și activă, avem preoți foarte harnici și dedicați din punct de vedere pastoral, misionar, dar și liturgic. În mod special, părintele paroh Samuel Șendroni a lucrat foarte mult în ultima perioadă și roadele se văd. Îl rugăm pe Domnul să ne ajute ca să auzim și noi la Judecata de Apoi cuvintele binecuvântării Sale: «Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii»”, a spus PS Părinte Episcop Lucian.
La propunerea preoților și credincioșilor parohiei, biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Govândari-Reșița a primit și al doilea hram, „Acoperământul Maicii Domnului”, întrucât copia icoanei Maicii Domnului „Grabnic ascultătoarea” de la mănăstirea athonită Dochiariu veghează această biserică.