Sfinţirea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din municipiul Dorohoi
Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Plevna din Dorohoi a fost sfinţită duminică de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Lăcaşul de închinăciune a fost ridicat în şapte ani şi urmează ca în perioada următoare să fie realizată pictura interioară.
Credincioşii din parohia Plevna, dar şi cei din alte parohii din municipiul Dorohoi s-au rugat în urmă cu două zile la slujba de sfinţire a Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena". De dimineaţă, soborul de preoţi, autorităţile locale, enoriaşii şi copiii din parohie l-au întâmpinat pe Înalt Preasfinţitul Teofan. Târnosirea sfântului lăcaş a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârşită pe un podium amenajat lângă biserică. Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. La slujbă au participat autorităţi locale, judeţene şi centrale. Oamenii au trecut prin sfântul altar şi s-au închinat la sfânta masă, sărutând Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Părintele Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, a citit hrisovul de sfinţire, apreciind totodată osteneala părintelui paroh Constantin Ceobanu, a credincioşilor, ctitorilor şi a donatorilor. "Bucuria sfinţirii acestei biserici este mare pentru această comunitate pentru că ştiu cu cât efort a reuşit părintele paroh Constantin Ceobanu să-i strângă în jurul său pe credincioşi", a spus pr. protopop Stelian Ciurciun. "Prin intermediul acestei scări, enoriaşii vor încerca să urce treaptă cu treaptă spre Dumnezeu" Părintele paroh a adresat un cuvânt în care a mulţumit tuturor celor care au sprijinit lucrările de construcţie, exprimându-şi bucuria pentru faptul că Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a binecuvântat acest sfânt lăcaş. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a amintit că o altă "scară spre cer" s-a înălţat în municipiul Dorohoi. "Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să trăim această zi. În oraşul Dorohoi, pe lângă celelalte nestemate ale cerului, s-a mai adăugat o altă scară către cer. Prin intermediul acestei scări, enoriaşii acestei parohii, avându-l în mijlocul lor pe părintele paroh, vor încerca să urce treaptă cu treaptă spre Dumnezeu. Mulţumim lui Dumnezeu că a împrumutat mâinile Sale preotului paroh, enoriaşilor şi celor care au ajutat la ridicarea acestui sfânt lăcaş", a subliniat IPS Părinte Mitropolit Teofan. Părintele paroh Constantin Ceobanu a primit rangul de iconom stavrofor, iar credincioşilor care au ajutat la ridicarea bisericii li s-au oferit distincţii de vrednicie. Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a fost ridicată între anii 2003-2010, piatra de temelie fiind pusă în anul 2000 de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Construcţia sfântului lăcaş este finalizată, acesta fiind dotat cu toate obiectele necesare sfintelor slujbe, urmând să fie demarate lucrările de pictură.