Sfințirea unei capele mortuare în localitatea ilfoveană Domnești
Credincioșii Parohiei Domneștii de Jos din Protopopiatul Ilfov Sud au din Duminica a 7-a după Paști o nouă capelă mortuară pentru săvârșirea rânduielilor bisericești pentru cei adormiți. Lăcașul de rugăciune împreună cu o sală de mese au fost sfințite de către părintele Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În duminica premergătoare praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, dedicată de Biserica Ortodoxă cinstirii celor 318 Sfinți Părinți participanți la Sinodul I Ecumenic, credincioșii Parohiei Domneștii de Jos, județul Ilfov, au trăit bucuria împlinirii unei dorințe mai vechi, aceea de a avea un loc consacrat pentru săvârșirea slujbelor de înmormântare și de pomenire pentru cei adormiți. În acest sens, prin contribuția unor binefăcători, a enoriașilor din parohie, dar și cu sprijinul autorităților locale, în parohie au fost edificate o capelă mortuară și o sală amenajată cu toate cele necesare servirii mesei la soroacele rânduite.
Rânduiala sfințirii noului lăcaș de pomenire a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii de către părintele Costel Burlacu, vicar eparhial, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte părintele protoiereu Ioan Bondar de la Protopopiatul Ilfov Sud, părintele paroh Nicolae Anghel, precum și alți clerici.
La finalul Liturghiei, părintele vicar Costel Burlacu a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre rolul Părinților de la Primul Sinod Ecumenic pentru apărarea dreptei credințe în fața ereziei lui Arie și elaborarea primei părți a Simbolului de Credință pe care îl mărturisim la fiecare Sfântă Liturghie și Taină a Botezului.
„Cuvântul lui Dumnezeu a fost mărturisit de Sfinții Părinți ca fiind de aceeași ființă și de aceeași cinstire și împreună fără de început cu Tatăl. Aceștia au alcătuit și Simbolul Credinței, ducându-l până la articolul: «Cred și întru Duhul Sfânt», căci partea următoare va fi plinită de Sinodul al II-lea Ecumenic”, a spus părintele Costel Burlacu.
În continuare, soborul de slujitori a oficiat slujba de binecuvântare prin stropire cu apă sfințită a lucrărilor executate la noua capelă, care a primit hramul „Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni”, precum și a unei săli amenajate pentru servirea mesei. La finalul rânduielii, părintele vicar eparhial a vorbit celor prezenți despre călătoria noastră în această viață ca urcuș spre înviere, despre pregătirea noastră duhovnicească pentru întâlnirea cu Hristos la sfârșitul vieții pământești, precum și despre importanța și necesitatea unei capele mortuare în fiecare comunitate.
Părintele protopop Ioan Bondar a apreciat lucrarea pastorală și administrativă din comunitate, vorbind despre numeroasele proiecte gospodărești care s-au executat la Parohia Domneștii de Jos, ultima dintre acestea fiind edificarea acestei capele, singura din această comună, care va deservi unitățile de cult din zonă.
La final, părintele vicar eparhial Costel Burlacu a oferit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mai multe ranguri, ordine și distincții celor care s-au implicat și au contribuit la realizarea acestui demers edilitar. Părintele paroh Nicolae Anghel a fost ridicat la rangul clerical onorific de iconom stravrofor, iar părintele coslujitor Florian Niculae la cel de iconom. Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni a fost acordat primarului comunei Domnești, Ioan Adrian Ghiță, precum și fostului edil al localității, Ninel-Constantin Boșcu. Consiliul Local Domnești și Alexandra-Iuliana Vasile au primit Diploma Omagială 2024 cu medalie comemorativă. Distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost acordată Consiliului parohial, în timp ce Comitetul parohial a primit Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului.
Demersurile de construire a edificiului au fost inițiate în anul 2010, lucrările fiind executate în perioada 2012-2019, când lucrările executate cu fonduri din partea autorităților locale au fost recepționate. În ultimii ani, edificiul cu o suprafață utilă de 60 mp a fost înzestrat cu toate obiectele necesare exercitării cultului, prin contribuția unor binefăcători, precum și a credincioșilor din parohie.