Sfinţiri şi binecuvântări arhiereşti în Transilvania
În ultima duminică a lunii septembrie, mai multe comunităţi transilvane au fost binecuvântate de ierarhii care au săvâşit slujbe de sfinţire ale lăcaşelor de cult şi Sfânta Litughie. De asemenea, credincioşii au fost îndemnaţi să răspundă chemării adresate de Mântuitorul Iisus Hristos de a iubi pe vrăjmaşi şi de a face bine celor ce ne fac rău, pentru a putea, în acest mod, să îndeplinească porunca iubirii.
Credincioşii din Velţ, judeţul Sibiu, au trăit clipe de mare sărbătoare în ultima duminică a lunii septembrie, când Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a venit în micuţa comunitate din apropierea Mediaşului, a sfinţit pictura Bisericii „Buna Vestire“ din sat şi a binecuvântat lucrările de renovare şi înfrumuseţare a lăcaşului de cult.
Situat în Podişul Târnavelor, în apropiere de staţiunea balneară Bazna, satul Velţ a fost împodobit ca la o mare sărbătoare. Credincioşii l-au întâmpinat pe IPS Mitropolit Laurenţiu îmbrăcaţi în costume populare, iar autorităţile locale au pregătit în detaliu manifestările dedicate acestei zile.
Biserica „Buna Vestire“ din Velţ a fost zidită la 1903. Din 2008 şi până în prezent, lăcaşul de cult a fost renovat complet. Cu sprijinul credincioşilor din Velţ, a autorităţilor judeţene şi locale, parohul Bogdan Constantin Taifas a reuşit să iniţieze şi să ducă la bun sfârşit drenajul şi subzidirea, reparaţiile acoperişului, tencuielilor exterioare, iar în interior biserica a fost pictată şi împodobită cu catapeteasmă, strane, mobilier şi parchet.
În ziua binecuvântării acestor lucrări şi de sfinţire a picturii, mai mulţi preoţi din împrejurimi şi de mai departe au venit la Velţ, împreună cu credincioşii care au sprijinit financiar lucrările amintite, pentru a se bucura de această sărbătoare împreună cu enoriaşii de aici. Amintim pe protopopul de Mediaş, Ovidiu Găban şi alţi slujitori ai Domnului. După sfinţire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica din Velţ, în prezenţa sutelor de credincioşi, a primarului comunei Bazna şi a unor oaspeţi de seamă. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a Grupului psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu.
Porunca iubirii
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, un fragment din Predica de pe Munte a Mântuitorului Iisus Hristos.
„Mântuitorul Iisus Hristos a schimbat dreptul de răzbunare din Legea Vechiului Testament şi a arătat că nu suntem stăpâni şi n-avem dreptul de a ne răzbuna pe cineva. Doar Dumnezeu are dreptul de a face dreptate, pentru că dreptatea Lui este cea adevărată şi se va împlini deplin dincolo, în Ceruri. Mântuitorul Iisus Hristos a adus Legea iubirii ca temelie a vieţii spirituale, la modul absolut. Dacă am iubi, cum spune Evanghelia de astăzi, pe cei ce ne iubesc, n-am realizat mare lucru, ci doar am răspuns celui ce ne-a făcut un bine. Dar dacă iubim pe cei ce ne fac rău, dacă facem bine celui care ne-a nedreptăţit, dacă dăm împrumut fără să mai cerem înapoi, lăsând acestuia un dar, atunci răspundem chemării de a ne iubi vrăjmaşii şi de a face bine celor ce ne fac rău. Doar în acest mod putem îndeplini porunca iubirii“, a subliniat ierarhul.
Apoi, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a felicitat pe credincioşii din Velţ pentru realizările din parohie şi a oferit acte de cinstire Adunării şi Consiliului parohiale, primarului Lucian Gligor Scumpu şi Consiliului local, precum şi altor binefăcători.
Pentru eforturile depuse în aceşti ani în parohia din Velţ, preotul Bogdan Constantin Taifas a fost hirotesit iconom. Părintele Taifas i-a oferit ierarhului în dar un tablou al părintelui Arsenie Boca, întrucât în ziua de 29 septembrie s-au împlinit 103 ani de la naşterea sa. Sărbătoarea a continuat la Căminul Cultural din sat, unde a avut loc agapa frăţească şi un moment artistic, prin care sătenii şi oaspeţii s-au bucurat de frumoasele pricesne şi cântări folclorice specifice zonei.
IPS Andrei a sfinţit Biserica din Iacobeni
Biserica din localitatea clujeană Iacobeni a fost sfinţită duminică de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Slujba de târnosire a noului locaş de cult, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, a fost oficiată în sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi protopopul de Turda, Daniel Crişan.
A urmat oficierea Sfintei Liturghii, pe o scenă special amenajată în curtea bisericii. După momentul citirii peicopei evanghelice, IPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre iubirea vrăjmaşilor.
„Dacă suntem sinceri, recunoaştem că încă nu am ajuns perfecţi şi nu-i prea putem iubi pe vrăjmaşi. Or, Domnul nostru Iisus Hristos, în Evanghelia de astăzi, tocmai lucrul acesta ne învaţă, să îi iubim pe vrăjmaşii noştri“, a spus ierarhul.
La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din localitate şi din împrejurimi, oficialităţi locale şi judeţene.
La final, IPS Mitropolit Andrei a acordat distincţii, din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, celor care s-au implicat în edificarea acestui locaş de rugăciune. Parohul Dan Paul Ovidiu a fost ridicat în rangul de iconom, iar Vasile Onacă, principalul ctitor al locaşului de cult, a primit distincţia „Crucea Transilvană“. Totodată, IPS Mitropolit Andrei a dăruit diplome de aleasă cinstire altor ctitori şi binefăcători ai bisericii.
Biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ din Iacobeni a fost construită între anii 2007-2013. Piatra de temelie a fost pusă pe 18 martie 2007 de către Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În Parohia Iacobeni mai există o biserică veche, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil“, ce se află într-o stare avansată de degradare.
Sfinţire în Parohia Beldiu
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent duminică în mijlocul credincioşilor din Parohia Beldiu, Protopopiatul Aiud. Ierarhul a sfinţit biserica din localitate, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvântul de învăţătură.
„Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită în anul 1939 în timpul păstoririi preotului Radu Crăciun, prin contribuţia benevolă a credincioşilor, zidindu-se din temelie în urma demolării vechii biserici zidită în anul 1816. În anul 1991 sub păstorirea preotului Sava Ovidiu biserica a fost înfrumuseţată cu pictură. Este în formă de navă cu un turn în faţă, formând o singură clădire. Din anul 2007 au început lucrări de renovare şi înfrumuseţare a sfintei biserici, care, anul acesta, cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi prin jertfa multor credincioşi s-au finalizat“, a spus parohul Răzvan Enache.
Resfinţirea bisericii din Parohia Aleuş
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a resfinţit biserica din Parohia Aleuş, Protopopiatul Şimleu Silvaniei. Alături de ierarh au mai luat parte la slujbă protopopul Dan Haiduc, parohul Nicolae Sîrca, preoţi din parohiile vecine sau fii ai satului, dar şi mulţime mare de credincioşi. După resfinţirea bisericii, a fost săvârşită Sfânta Liturghie pe o scenă amenajată în curtea locaşului de cult.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Episcop Petroniu a hirotonit diacon pe tânărul Sorin Man, urmând ca în duminica următoare acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Valea Loznei, Protopopiatul Jibou.
În cuvântul de învăţătură, PS Petroniu a arătat că prin îndemnurile Mântuitorului de a binecuvânta pe cei ce ne blestemă şi de a iubi pe cei ce ne urăsc, ne despărţim definitiv de legea Vechiului Testament, care era condusă de legea talionului care spunea că, dacă cineva a omorât, să fie omorât şi el. După legea talionului, dacă cineva pricinuia o suferinţă, trebuia să sufere pedeapsa egală cu suferinţa pe care a produs-o.
„Mântuitorul văzând, însă, că niciodată nu se poate îndepărta sau elimina răul cu rău sau prin rău, a venit cu îndemnul de a iubi pe toţi semenii, inclusiv pe vrăjmaşii noştri. De aceea regula de aur a creştinismului este «precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor asemenea». Poporul român a sintetizat în mod negativ această sintagmă prin proverbul «ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face»“, a spus PS Petroniu, care a adăugat: „de aici învăţăm că dacă aşteptăm ca cineva să ne respecte, să ne iubească, şi noi suntem datori să facem exact aceleaşi lucruri. Trebuie să fim conştienţi că există o lege a compensaţiei. Vorbim despre răsplata lui Dumnezeu nu doar în viaţa de veci ci şi în această viaţă. Vedem că celor care fac bine li se întoarce acest bine, iar cei care fac rău, la rândul lor, primesc rău, fiindcă Dumnezeu corectează astfel erorile şi greşelile, fiindcă El voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, iar în acelaşi timp răsplăteşte şi binele“.
PS Petroniu a remarcat faptul că „noi putem elimina răul prin iubire, niciodată prin rău. Cel mai bun exemplu de urmat este chiar Mântuitorul, care, când era batjocorit pe cruce, s-a rugat «Tată, iartă-le lor păcatul acesta că nu ştiu ce fac». La fel a procedat şi Sfântul Arhidiacon Ştefan când a fost ucis cu pietre.
De aceea să fim creştini buni nu doar cu fapta, nu cu gândul sau doar cu afirmaţia, ci să dovedim lui Dumnezeu, semenilor şi nouă că suntem credincioşi buni“.
La final, Preasfinţitul Petroniu a felicitat pe credincioşii Parohiei Aleuş şi pe parohul Nicolae Sîrca, care prin contribuţia la toate lucrările efectuate la locaşul de cult şi-au arătat dragostea lor faţă de Biserică, aceasta fiind trupul tainic al lui Hristos. De asemenea, ierarhul a îndemnat ca după finalizarea lucrărilor la biserică şi la casa parohială, să fie continuate lucrările la biserica din suflet. Ierarhul, alături de părinţii slujitori, a sfinţit şi casa parohială din localitate.
Parohia este acreditată pentru prestarea de servicii pentru îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice, în momentul de faţă având doi angajaţi care deservesc 18 persoane vârstnice. Pentru întreaga activitate desfăşurată, pr. Nicolae Sîrca a fost hirotesit iconom.
Sfinţire la Săcălăşeni
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a sfinţit noua catapeteasmă din biserica Parohiei Săcălăşeni, Protopopiatul Baia Mare, şi a resfinţit exteriorul bisericii în urma lucrărilor de înnoire efectuate în ultimii ani, apoi, a sfinţit noua capelă mortuară, cu hramul „Învierea lui Lăzar“, din incinta bisericii. A urmat Sfânta Liturghie şi cuvântul de învăţătură rostit de ierarh. La sfârşitul Sfintei Liturghii, PS Iustin Sigheteanul a conferit, în semn de apreciere, Gramata Episcopală şi, în dar, o bederniţă parohului Vasile Lăcătuş, iar ctitorilor şi binefăcătorilor Diplome de Vrednicie. (Arhid. Adrian Onica, Ştefan Mărculeţ, Alexandra Andereş)