Simpozion despre Iancu de Hunedoara la Academia Română

Printr‑un proiect inițiat de Primăria Hunedoara, adoptat de Parlamentul României și promulgat prin decret prezidențial, anul 2026 a fost declarat drept Anul „Iancu de Hunedoara”, marcând 570 de ani de la victoria crucială de la Belgrad și trecerea la cele veșnice a marelui voievod. Cu acest prilej, joi, 12 martie, în Aula Magna a Academiei Române au avut loc lucrările simpozionului „Iancu de Hunedoara și timpul său”.

Simpozionul, organizat de Academia Română în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara și Muzeul Național al Literaturii Române, a reunit istorici de prestigiu care au expus și analizat moștenirea complexă a voievodului.

Cuvântul de deschidere a aparținut acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, care a amintit originile românești ale voievodului, precum și rolul său de apărător al creștinismului: „A fost caracterizat, după cum știm, ca și Ștefan cel Mare mai târziu, drept Atlet al lui Hristos, sporind faima sa și a familiei, ilustrând secolul de aur al rezistenței antiotomane în timpul cruciadei târzii. Papa Pius al II‑lea, Enea Silvio Piccolomini înainte să fie ales papă, zicea că a sporit mai mult gloria românilor din care s‑a născut decât gloria ungurilor pe care i‑a slujit. Prin urmare, avem cuvânt să‑l rememorăm, să‑l aducem în atenție după atâtea sute de ani de la trecerea lui în altă lume. Faptul că el este rememorat și de alte popoare din jurul nostru, în primul rând de maghiari, de sârbi, de bulgari și de balcanicii ceilalți, nu poate fi decât un motiv de bine. Istoricii români, în general, nu l‑au revendicat exclusiv pentru ei și nici nu e normal să fie așa. Nici un popor nu‑l poate revendica exclusiv, pentru că în vremea aceea etnicitatea nu era cea mai importantă caracteristică a unui om, ci erau altele mai importante, de pildă calitatea de creștin”.

A urmat la cuvânt primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, care a mulțumit Academiei Române pentru susținerea eforturilor de recuperare a memoriei voievodului: „Manifestarea de astăzi este rodul unei perseverențe de a aduce în mentalul colectiv memoria faimosului personaj istoric care, așa cum a spus academicianul Ioan Aurel Pop, a făcut cinste Balcanilor. Vă mulțumesc că, prin intermediul dumneavoastră, este adusă cu adevărat în mentalul colectiv memoria marelui voievod. Este o cinste și o onoare deosebită pentru comunitatea noastră faptul că Academia Română sprijină acest demers început în urmă cu zece ani”.

Prima prelegere a simpozionului a aparținut istoricului Ioan Drăgan de la Serviciul Județean al Arhivelor Cluj, care a vorbit despre evenimentul comemorării lui Iancu de Hunedoara din anul 1956. „Putem aprecia că manifestările ample de comemorare a unei jumătăți de mileniu de la moartea lui Iancu de Hunedoara sub egida Academiei Române a reprezentat un pas important pe calea recuperării valorilor naționale, obturate grav în primul deceniu al regimului comunist impus de ocupația străină. Comemorarea din 1956 a sensibilizat autoritățile vremii în legătură cu valoarea castelului din Hunedoara, care a beneficiat în anii următori de ample lucrări de restaurare”, a explicat istoricul.

În continuare, Daniela Marcu Istrate, arheolog la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, a prezentat o lucrare referitoare la ipostazele materiale ale identității ortodoxe din Transilvania în vremea lui Iancu de Hunedoara. „Această încercare de reconstruire și înțelegere a respectivului peisaj aruncă o lumină profundă asupra societății ortodoxe și românești din Transilvania și, indirect, asupra elitelor. Ne arată, până la urmă, că în vremea lui Iancu de Hunedoara a existat o elită românească ortodoxă puternică, mai ales în regiunea Hunedoarei, dar și pe tot cuprinsul Transilvaniei. Voi încerca să evidențiez ce fel de imagine avem asupra acestui peisaj: o evaluare cantitativă, una stilistă, arhitecturală, și o scurtă introducere în mecanismele sociale ale construirii și funcționării acestor biserici”, a subliniat aceasta.

Istoricul Ovidiu Cristea, cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București, a susținut comunicarea cu titlul „Iancu de Hunedoara și Țara Românească: noi documente și interpretări”. Acesta a reiterat că numele familiei nobiliare a Corvineștilor vine de la moșia acestei familii, Corbii de Piatră: „Academicianul Ioan Aurel Pop a amintit în cuvântul de deschidere că originea românească a lui Iancu de Hunedoara devine o certitudine, nu mai pot exista îndoieli în lumina acestor documente. Este, zic eu, o certitudine prin lectura și analiza critică a acestor surse. În sfârșit, și un detaliu deloc lipsit de importanță, înțelegem și blazonul Corvineștilor: corbul. El se leagă de moșia acestei familii, Corbii de Piatră, moșie pe care ulterior chiar Iancu de Hunedoara o va ceda unei surori de‑a sa, Maria. În evul mediu era o practică curentă ca o anumită familie nobiliară să își ia numele de la locul de baștină”.

Profesorul Petronel Zahariuc, directorul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” și cadru didactic la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a susținut în cadrul comunicării sale științifice intitulate „Făgăduim credință «iubitului nostru părinte»! Fragmente din istoria relațiilor domnilor Moldovei cu Iancu de Hunedoara” faptul că Iancu de Hunedoara „este cel care a pus în mișcare dorința fostului împărat și rege Sigismund de Luxemburg de a vedea Moldova sub stăpânire maghiară, dar cu o nouă coordonată, și anume includerea țării în frontul anti-otoman. La început, în 1442, misiunea i‑a fost încredințată și reușită de Vladislav al III‑lea Jagello, deopotrivă rege polon și maghiar, iar în 1447, 1448 și 1451, noua sa calitate, aceea de guvernator al Ungariei, a fost suficientă pentru a‑și împlini planul cu privire la Moldova. Dintre cei șapte‑opt domni ai Moldovei, trei l‑au recunoscut de stăpân, asumându‑și‑l ca părinte și ocrotitor, fie de la începutul domniei, în drumul spre tron, fie mai târziu”.

În cele din urmă, istoricul Alexandru Simon, cercetător științific la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române din Cluj‑Napoca, a susținut comunicarea cu titlul „«Bunul turc» , «atletul lui Christos»: Europele lui Iancu de Hunedoara”, în care a subliniat faptul că știința modernă poate demonstra dacă, într‑adevăr, voievodul avea sânge de Basarab.