Simpozion despre literatura religioasă, la Braşov

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 16 Martie 2015

În Sala Festivă a Protopopiatului Braşov a avut loc ieri, 13 martie, Simpozionul „Contribuţia literaturii religioase la dezvoltarea literaturii române: secolele III-XVII“. Simpozionul a fost organizat de elevii de la Seminarul Teologic „Dumitru Stăniloae“ din Braşov, sub îndrumarea profesorilor Daniela Postolache, pr. Ioan Herda şi a bibliotecarei instituţiei, Nicoleta Suciu.

Protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, a rostit un cuvânt de bun-venit şi a subliniat importanţa unei astfel de manifestări ştiinţifice pentru mediul cultural braşovean. Apoi, părintele protopop a transmis şi un cuvânt de binecuvântare şi de felicitare din partea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Un cuvânt de salut a venit şi din partea părintelui Cristian-Ştefan Muntean, profesorul coordonator al Seminarului Teologic din Braşov.

După cuvântările inaugurale a urmat prezentarea referatelor elaborate de elevii seminarişti. Astfel, elevul Andrei Zeti, din clasa a XI-a T, a prezentat comunicarea „Primele scrieri patristice în literatura română - secolele III-IV“. A urmat comunicarea elevilor Ovidiu Marcu şi Paul Aranyoşi, din clasa a X-a T, lucrare fiind intitulată „Literatura religioasă în epoca Umanismului“. De asemenea, elevul Vlad Ştefănoaia din clasa a IX-a T a prezentat comunicarea cu tema „Clericii ortodocşi, ctitori de cultură românească în secolul al XVII-lea“.

Moment de poezie religioasă

După ce au fost susţinute comunicările ştiinţifice, pr. prof. Ioan Herda a subliniat valoarea ştiinţifică a comunicărilor elaborate de elevii seminarişti din Braşov. Părintele profesor a subliniat în cuvânt importanţa acestui proiect de dezbatere ştiinţifică pentru mediul teologic şi cultural din cetatea transilvană.

În partea a doua a Simpozionului de la Braşov a avut loc un moment de poezie religioasă, susţinut de elevii de la Seminarul Teologic. Versurile poeţilor Tudor Arghezi, Nichifor Crainic şi Zorica Laţcu au încântat auditoriul şi au oferit manifestării şi o latură artistică.

La final, părintele protopop a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în acest proiect de rememorare a rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut de-a lungul veacurilor în dezvoltarea culturii române, într-un timp în care Biserica este tot mai mult atacată de  curentul sincretist şi secular postmodernist.