Simpozion închinat Sfinţilor Ardeleni, la Sălişte
Primăria oraşului Sălişte, judeţul Sibiu, împreună cu Liceul Tehnologic „Ioan Lupaş„ şi parohiile ortodoxe din oraş au organizat în această săptămână un simpozion ştiinţific prin care au fost comemoraţi Sfinţii Mărturisitori din Transilvania. În cadrul manifestării au fost evocate şi momentele dificile de acum 70 de ani, când Săliştea Sibiului a fost evacuată la ordinele armatei ruseşti.
Simpozionul a fost precedat de Sfânta Liturghie săvârşită de cei patru preoţi ai comunităţii, Romul Roşca, Ioan Ciocan, Nicolae Bădilă şi Claudiu Teşa. Elevii, împreună cu cadrele didactice, au participat la Sfânta Liturghie, iar la sfârşit s-a oficiat, ca în fiecare an, un Parastas în memoria soţiei Sfântului Mucenic Oprea, Stana. Apoi, părintele Ioan Ciocan, în cuvântul de învăţătură, a arătat importanţa sărbătorii pentru comunitatea din Sălişte.
Simpozionul a avut loc în sala de şedinţe a Primăriei Sălişte, cu participarea preoţilor, autorităţilor locale, a cadrelor didactice din Sălişte şi din alte localităţi. Această întrunire a avut două teme: prima temă s-a referit la importanţa Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni pentru viaţa duhovnicească, subliniată în referatul directorului de la Liceul Tehnologic „Ioan Lupaş“, prof. Marius Boromiz. Totodată, în contextul omagierii în Biserica Ortodoxă Română a Sfinţilor Brâncoveni s-a prezentat un referat în care s-au surprins câteva aspecte referitoare la marele domnitor şi totodată s-a făcut o legătură între faptele domnitorului şi faptele sfinţilor cinstiţi pe 21 octombrie.
70 de ani de la evacuarea Săliştei
În cea de-a doua parte a evenimentului, la iniţiativa lui Toma Lupaş, nepot al marelui istoric Ioan Lupaş, s-au comemorat 70 de ani de când a fost evacuată comuna Sălişte din ordinul armatei ruseşti. Astfel, Toma Lupaş, împreună cu părintele Romul Roşca şi Ilie Bîrsan, martori ai faptelor din 1944, au povestit cum au văzut acele evenimente istorice. O parte dintre mărturiile celor care au participat la aceste evenimente, dar care nu au putut să participe, au fost lecturate în cadrul evenimentului. Toma Lupaş a lecturat astfel mesajul trimis de Nicolae Stan Petruţiu care va împlini, în curând, venerabila vârstă de 93 de ani. Marius Boromiz, directorul Liceului Tehnologic „Ioan Lupaş“, a citit mesajul trimis de dr. Constantin Dădîrlat. După aceste mărturii, s-au depănat amintiri între interlocutori, cei prezenţi asistând, astfel, la o adevărată lecţie de istorie locală. (Prof. Radu Bâja)