Simpozion la Palatul Patriarhiei
Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei va găzdui mâine, 17 aprilie, simpozionul științific „Dealul Mitropoliei din București în istoria poporului român”. Evenimentul academic va fi deschis de mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, urmat de cuvântul secretarului de stat pentru culte, Victor Opaschi. Cele 5 comunicări științifice anunțate de organizatori vor fi susținute de acad. Răzvan Theodorescu (Academia Română/Universitatea Națională de Arte); dr. Adrian Majuru (directorul Muzeului Municipiului București); prof. univ. dr. ing. Nicolae Șt. Noica; conf. univ. dr. Ștefan Bâlici (directorul Institutului Național al Patrimoniului) și conf. univ. dr. Constantin I. Stan (Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați).
Sesiunea de comunicări va fi precedată de lansarea volumelor „Reședința Patriarhală. Istorie și artă”, al arhim. dr. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, și „Palatul Patriarhiei”, al prof. univ. dr. ing. Nicolae Șt. Noica, ambele apărute la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, în condiții grafice de excepție. Totodată, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, va fi vernisată expoziția de fotografie „Dealul Mitropoliei și contribuția acestuia la istoria și identitatea Bucureștilor”, ce reunește documente, hărți și fotografii aflate în diferite arhive și biblioteci publice.
„Dealul Mitropoliei a fost un important centru de iradiere a culturii prin tipărirea de cărți în tipografia instalată de Mitropolitul Varlaam în secolul al XVII-lea. Aici s-a tipărit Biblia de la București, prima traducere completă a Sfintei Scripturi în limba română, realizată în vremea domnitorului Șerban Cantacuzino. Tot pe acest deal, într-o veche clădire a mitropoliei, aflată pe locul unde astăzi este Palatul Patriarhiei, s-au ținut încă din vechime ședințele Divanului boieresc și mai târziu ale Adunării obștești, for legislativ al statului, prezidate de către mitropolitul țării.
Pe acest deal s-a desfășurat, în momentele ei principale, mișcarea lui Tudor Vladimirescu din 1821; aici au urcat pentru binecuvântare cei care doreau schimbarea stăpânirii străine și afirmarea conștiinței naționale în anul 1848; aici a fost ales Alexandru Ioan Cuza domnitor al Țării Românești, săvârșindu-se astfel Unirea Principatelor Române de la 1859; tot aici a fost proclamată independența de stat a României, la 1877; aici a fost primit oficial primul rege al României, Carol I, în anul 1866, aici a depus jurământul de credință față de țară și tot aici a fost proclamată România ca regat, în 1881; aici a fost proclamată autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1885, și tot aici a fost proclamată ridicarea Bisericii noastre la treapta de Patriarhie, în anul 1925”, a declarat pentru TRINITAS TV arhim. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal.