Simpozion ştiinţific interseminarial la Galaţi
Manifestările pastoral-liturgice şi cultural-educaţionale închinate Sfântului Apostol Andrei au continuat ieri, 29 noiembrie, prin organizarea, la Seminarul Teologic andreian, a simpozionului ştiinţific interseminarial Vocaţia apostolatului în gândirea teologică şi în viaţa duhovnicească ale părintelui Dumitru Stăniloae.
Evenimentul a debutat în capela instituţiei de învăţământ prin oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi profesori şi diaconi, în prezenţa tinerilor seminarişti şi a elevilor din ciclul primar.
Lucrările simpozionului s-au desfăşurat în amfiteatrul seminarului şi au fost prezidate de IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Au participat IPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, membrii delegaţiei Patriarhiei Române şi reprezentanţi ai altor seminare teologice din ţară. În cadrul lucrărilor a fost lansat volumul „Tânărul creştin, mărturisitor al puterii de vindecare sufletească şi trupească prin Taina Sfântului Maslu“, realizat de elevi ai seminarului gălăţean şi ai altor seminare teologice din ţară.
La final au fost prezentate ultimul număr al revistei eparhiale „Călăuză ortodoxă“ cu suplimentul „Axios“ - editat de elevii seminarului gălăţean. Reprezentanţii seminarelor din ţară care au participat la această a XIV-a ediţie a simpozionului au primit din partea organizatorilor diplome de participare.
Binecuvântarea lucrărilor la Palatul episcopal
Ieri, 29 noiembrie, după simpozionul ştiinţific interseminarial de la Galaţi, delegaţia Patriarhiei Române, condusă de Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, însoţită de chiriarhul Dunării de Jos şi membrii Permanenţei Consiliului eparhial au vizitat şantierul deschis la vechiul Palat episcopal din Galaţi.
Aici, Arhiepiscopia Dunării de Jos a demarat ample lucrări de cons-trucţie în cadrul proiectului intitulat „Consolidarea, reabilitarea şi modernizarea Palatului episcopal - muzeul istoriei, culturii şi spiritualităţii creştine de la Dunărea de Jos“. Consolidarea, reabilitarea şi amenajarea clădirii Palatului episcopal vor permite ca activitatea muzeală desfăşurată în trecut să continue prin Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.
A avut loc şi o slujbă de binecuvântare a lucrărilor ce au fost realizate până în prezent.