Simptome şi tratament în cele mai întâlnite tipuri de laringită

Un articol de: Doina Dumitriu - 26 Octombrie 2007

Laringitele acute banale sunt afecţiuni care apar în urma amigdalofaringitelor acute sau cronice. În numărul de astăzi vom prezenta câteva dintre formele cele mai întâlnite ale bolii şi manifestările specifice acestora.

Laringita catarală reprezintă cea mai banală infecţie laringiană acută, putând fi întâlnită la orice vârstă. Cauza determinantă o reprezintă flora saprofită a căilor aeriene superioare, formată din stafilococ şi pneumococ. Pe lângă condiţiile obişnuite, care favorizează exacerbarea virulenţei florei banale (răceală, diferenţe bruşte de temperatură şi presiune atmosferică), se mai adaugă şi alţi factori: obstrucţia nazală, care obligă copilul să respire pe gură, poluarea aerului cu praf, fum, gaze, consumul de băuturi foarte reci, suprasolicitarea corzilor vocale în caz de plâns şi ţipete prelungite. În aceste condiţii, secreţiile coborâte din nas şi faringe irită mucoasa faringiană şi laringiană, la nivelul cărora se produc leziuni diverse, după modul de reacţie la infecţie al fiecărei vârste. Tabloul clinic al laringitei acute banale variază în raport cu vârsta şi cu leziunile anatomo-patologice, fiind, în general, mai accentuate la sugar şi copilul mic. Debutul bolii este brusc, copilul se scoală dimineaţa răguşit sau, în cazul sugarului, acesta se trezeşte noaptea sufocat. În unele situaţii copilul poate prezenta 2-3 zile o stare subfebrilă şi obstrucţie nazală până la apariţia bruscă a debutului bolii. Pe lângă aceste simptome copilul mai prezintă tuse seacă iritativă, senzaţia de uscăciune şi de corp străin în fundul gâtului. Evoluţia bolii este benignă, toată simptomatologia atenuându-se în 4-5 zile, având un prognostic favorabil, chiar dacă uneori procesul cataral se poate extinde şi la arborele traheobronşic. Astfel, poate apărea o traheobronşită, cu febră şi schimbarea caracterului tusei. Tratamentul în cazul laringitei acute banale este simptomatic: se combate starea febrilă şi tusea, camera copilului trebuie să fie caldă, dar nu supraîncălzită, aerisită, cu atmosferă uşor umidificată; sunt indicate ceaiurile calde şi băi fierbinţi la picioare. Se vor evita iritaţiile faringo-laringiene, fumatul în camera copilului fiind interzis. Alimentaţia copilului va fi corectă, corespunzătoare vârstei, se vor administra vitamine şi se vor face plimbări în aer liber, în vederea creşterii rezistenţei la infecţii. Laringita edematoasă subglotică Acest tip de laringită apare, de obicei, la sugar şi copilul mic. Cauza determinantă este considerată a fi, alături de flora saprofită a căilor respiratorii superioare, diferitele tipuri de virusuri (gripale, paragripale, adenovirusuri). Cauzele favorizante sunt sezonul rece, rinofaringitele, carenţele vitaminice. Boala debutează brusc, de obicei în cursul nopţii, cu dispnee inspiratorie; copilul este agitat şi prezintă cianoză. Uneori, copilul prezintă, cu câteva zile înainte, simptomatologie de rinofaringită acută şi apoi se instalează simptomele clinice amintite mai sus. Copilul prezintă tuse lătrătoare, vocea rămânând de cele mai multe ori cu timbrul normal. Febra este prezentă, putând fi moderată sau ridicată în funcţie de agentul patogen. Din cauza dispneei inspiratorii, copilul este foarte agitat, prezentând o stare generală proastă, deshidratare şi epistaxis repetat. Evoluţia laringitei acute edematoase este variabilă, în raport de cât de rapid este pus diagnosticul şi instituit tratamentul, dar şi cu virulenţa agentului patogen şi puterea de rezistenţă a organismului copilului. Această formă de laringită poate evolua 5-7 zile, dacă este precoce diagnosticată şi corect tratată, sau se poate prelungi săptămâni de zile, atunci când virulenţa agentului patogen este mare, când este insuficient tratată şi când organismul este lipsit de apărare. Laringotraheobronşita sufocantă Această formă a bolii apare la copilul mic, având cauză virală. Poate fi afectat tot conductul aerian sau poate fi ocolit, localizându-se doar la nivelul arborelui traheobronşic. Debutul afecţiunii este brusc, cu stare toxică şi asfixie progresivă. Copilul prezintă respiraţie frecventă, bătăi ale aripilor nasului. Dacă diagnosticul a fost pus la timp, iar tratamentul corect supravegheat, vindecarea bolii se face în 5-7 zile. La copiii mici, mai puţin rezistenţi, vindecarea se produce cu întârziere, din cauza complicaţiilor bronho-pulmonare. Prezentarea de urgenţă la medic este obligatorie. Metode de prevenire a bolii: evitarea supraaglomeraţiilor în timpul epidemiilor de viroze respiratorii, depistarea şi tratarea precoce şi corectă a afecţiunilor nazofaringiene, pentru a evita extinderea la nivelul laringelui, al traheei şi arborelui bronşic.