Sinaxă monahală în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului
La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, judeţul Cluj, a avut loc sinaxa monahală în cadrul căreia s-au întâlnit stareţii, stareţele şi duhovnicii de la mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Lucrările sinaxei, prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-au desfășurat miercuri, 14 iunie, în prezența Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul și a arhim. Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos.
În biserica nouă a așezământului monahal, ierarhii clujeni, alături de oaspetele grec, s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, după care a fost rostită o rugăciune de binecuvântare.
În deschiderea întâlnirii, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, a arătat că arhim. Efrem a mai vizitat Mănăstirea Nicula, în urmă cu 20 de ani.
A urmat conferința susținută de arhim. Efrem Vatopedinul, care efectuează în aceste zile o vizită în Arhiepiscopia Clujului.
„Dacă ne uităm la istoria monahismului, la nivel mondial, vom vedea că, într-un chip minunat, Maica Domnului se arăta unor oameni care erau feciorelnici, curați și le spunea unde găsesc icoane ale sale și le indica locul unde să ridice o mănăstire. De aceea, cele mai multe mănăstiri sunt închinate Maicii Domnului. Aici, în mănăstire, ne-am închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Deci, în monahismul ortodox, poziția predominantă aparține Maicii Domnului”, a spus părintele stareț Efrem. După conferință, invitatul a răspuns întrebărilor venite din partea celor prezenți.
Din partea mănăstirii, arhim. Nicolae Moldovan, stareţul aşezământului monahal, i-a dăruit oaspetelui grec o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Arhim. Efrem Vatopedinul a dăruit, la rândul său, bibliotecii Mănăstirii Nicula o copie după un Codice vatopedin din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, care conține șase cărți ale Vechiului Testament.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei i-a acordat arhimandritului Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Momentul a avut loc miercuri, 14 iunie, la finalul Sfintei Liturghii, săvârșită în Catedrala Mitropolitană clujeană.
Ierarhul a mulţumit oaspetelui grec pentru aducerea unui fragment din Sfânta Cruce la Cluj-Napoca.
De asemenea, arhim. Efrem Vatopedinul i-a dăruit ierarhului icoana „Maica Domnului Mângâietoarea - Paramytia”, una dintre cele șapte icoane făcătoare de minuni de la Mănăstirea Vatoped.