Întâlnire a stareților și starețelor din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului
La Mănăstirea Strâmba din județul Sălaj a avut loc marţi, 18 octombrie, sinaxa monahală la care au participat 170 de stareţi, stareţe şi duhovnici de la mănăstirile din cuprinsul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Lucrările sinaxei monahale s-au desfășurat sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Strâmba, iar răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral al Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a oferit arhim. Grighentie Oțelea, starețul Mănăstirii Strâmba, „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție bisericească a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. De asemenea, au luat cuvântul Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, și Preasfinţitul Părinte Benedict Bistrițeanul.
În cadrul întâlnirii, protos. Acachie Irimiea, starețul Mănăstirii Voivodeni, județul Sălaj, a ținut prelegerea „Biografia preacuviosului părinte Petroniu Tănase, starețul Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos. Mărturii și spicuiri din viața sa”.
Moderatorul ședinței de lucru, arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, a făcut câteva anunțuri de ordin administrativ.