Slujire arhierească la Bichișceaba
Credincioșii de la Parohia Bichișceaba (Békéscsaba), închinată Sfântului Ierarh Nicolae, au primit duminică vizita Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, care a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu părintele paroh Aurel Bătrân și arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula. La slujbă au luat parte credincioși români din Bichișceaba, dar și din România, de la Arad, sau Ineu, precum și oficialități: Teodor Iuhas, președintele Autoguvernării Românești Locale din Bichișceaba.
În cuvântul de învățătură rostit cu prilejul slujirii în Parohia Ortodoxă Românească din Bichișceaba, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a vorbit despre pericopa evanghelică duminicală, care menționează apropiatele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Românești din Ungaria. De asemenea, ierarhul a amintit despre modelul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, de schimbare radicală și de întoarcere de la viața trăită în păcat la o viață de mare sfințenie, prin ajutorul Maicii Domnului, cu voința sa proprie și lupta cutremurătoare, și prin mulțimea nevoințelor sale, prin care a reușit să se despătimească și să ajungă la mari măsuri de sfințenie și de apropiere de Dumnezeu. Preasfinția Sa și-a exprimat bucuria de a se afla în această parohie împreună cu preotul paroh și ceilalți credincioși, acum, cu puțin timp înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, la fel ca și în anii trecuți, a fost săvârșită și o slujbă de parastas pentru credincioși și ctitori trecuți la Domnul. Toți cei prezenți la slujbă au participat la o agapă frățească, cu mâncare de post, oferită de Autoguvernarea Românească Locală din Bichișceaba, unde a continuat atmosfera de comuniune românească, ce a marcat întreaga zi.
Biserica românească de zid, din Bichișceaba, este închinată Sfântului Ierarh Nicolae și a fost construită în anul 1822, în locul unei biserici mai vechi. Ea dispune de un frumos iconostas din lemn, cu icoane din 1789, pictate de renumitul pictor arădean Ștefan Tenețchi, iar mai recent, între anii 2012 şi 2014, tavanul bisericii a fost împodobit cu pictură bizantină, prin sprijin financiar obținut din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Din anul 2013, preot paroh al acestei biserici este părintele Aurel Bătrân.