Slujiri arhierești în Muntenia și Dobrogea
În Duminica a 13-a după Rusalii, ierarhi din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au efectuat vizite pastorale în eparhie, au săvârșit Sfânta Liturghie sau au sfinţit locaşuri de cult. Totodată, au ţinut cuvinte de învăţătură în care au tâlcuit pericopa evanghelică rânduită şi i-au binecuvântat pe credincioşi.
La Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a reliefat învățăturile care se desprind din Evanghelia Duminicii a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi), îndemnând pe credincioși ca să nu uite de responsabilitatea mărturisirii calității lor de creștini. „Nu trebuie să uităm nici o clipă că nu doar despre poporul ales este vorba aici, ci este vorba şi despre Israelul cel Nou, despre poporul creştin de pretutindeni, care, de asemenea, trebuie să aducă roadă la bună vreme. Roada aceasta înseamnă împlinirea Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos în fiecare clipă a vieţii noastre ca într-adevăr şi noi să moştenim împreună cu cei chemaţi Împărăţia cerurilor”, a conchis PS Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul, potrivit basilica.ro.
Credincioșii din Parohia Arefu, Protoieria Curtea de Argeș, au participat duminică la Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Înaltpreasfinția Sa a evidențiat că via reprezintă lumea în care trăim, iar lucrătorii sunt slujitorii care trebuie să împlinească Legea Domnului și a îndemnat pe credincioși ca să înalțe permanent rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru ca pacea să sălășluiască între oameni.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit duminică, 26 august, Sfânta Liturghie, în biserica Parohiei Căpățânești din județul Buzău, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Nașterea Maicii Domnului”. „În cuvântul de învățătură, ierarhul locului a subliniat că oamenii sunt via Domnului, «sădită aici, pe pământ, prin jertfă, pe care noi, slujitorii, arhierei și preoți, avem datoria să o cultivăm. Cu alte cuvinte, trebuie să îndeplinim o lucrare spirituală și învățătorească, adică să vă ajutăm să înțelegeți mesajul Evangheliei și, mai ales, să-l împliniți, să conștientizați cât de important este să vă mențineți în Biserica lui Hristos cea adevărată, pentru că numai așa vă puteți mântui sufletele». La finalul Sfintei Liturghii, pr. paroh Claudiu-Gheorghe Panait a primit rangul onorific de iconom stavrofor, în semn de apreciere pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă”, a precizat pr. Dragoș- Mihail Olteanu, consilier media eparhial.
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit în Duminica a 13-a după Rusalii slujba de târnosire a bisericii Parohiei „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil“ din comuna Dragalina, Protopopiatul Călărași. Preasfinția Sa a reliefat învățăturile duhovnicești ale Evangheliei duminicale, iar la finalul slujbei a oferit distincții binefăcătorilor locașului de cult din comuna Dragalina, care a împlinit 80 de ani de la punerea pietrei de temelie.
Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit în Parohia Schitu, Protopopiatul Mihăilești. Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii „să se străduiască să fie lucrători buni în Biserica lui Hristos, cât mai uniți și solidari cu cei aflați în suferință și necazuri”, informează site-ul eparhiei. În semn de recunoștință pentru lucrarea pastoral-misionară desfășurată, pr. paroh Lucian Stoica a fost hirotesit iconom stavrofor. La final, ierarhul a săvârșit slujba Parastasului la mormântul părintelui Ștefan Sandu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a slujit duminică la Biserica „Sfântul Dumitru” din localitatea Slava Rusă, Protoieria Babadag. În aceeași zi, ierarhul l-a vizitat pe IPS Flavian, Arhiepiscop al Eparhiei de Rit Vechi de la Slava Rusă.