Slujiri arhiereşti la Craiova şi Severin
Duminică, 27 ianuarie, în ziua pomenirii aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, credincioşii craioveni pot participa la Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la altarul Paraclisului mitropolitan „Sfântul Gheorghe“-Vechi din Craiova.
Situată în zona centrală a Băniei, Biserica „Sfântul Gheorghe“-Vechi se numără în rândul celor mai vechi lăcaşuri de cult din Craiova, temeluită fiind din cărămidă la începutul anilor 1730. Primii ctitori au fost Ştefan Monahu şi fiul său, Gheorghe Botea. Biserica a fost cunoscută o vreme de credincioşi ca „mănăstire“, aşa cum reiese din însemnările lui Dionisie Fotino şi din alte cartografii mai vechi. Într-un document datat în perioada 1813-1815, se află trecută „Biserica «Sfântul Nicolae-Vechi», cu hramul Sfântul Mucenic Gheorghe, făcută de neguţătorii mahalagii… iar mai târziu i s-a popularizat numele de «Sfântul Gheorghe Vechi»“ (pr. Gogu Demetrescu, Sinodicon, 1982).
În municipiul Drobeta-Turnu Severin, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji Sfânta Liturghie la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Maioreasa. Biserica „Maioreasa“ este primul lăcaş ortodox ridicat în Drobeta-Turnu Severin, la câţiva ani de la înfiinţarea oraşului. Este o ctitorie din anul 1842 a maiorului Ioan Ciupagea şi a soţiei sale Dumitrana. Iniţial, biserica a avut trei turle, cele două laterale fiind desfiinţate în 1872. Lăcaşul de cult a suferit şi alte modificări în decursul timpului. În ultima perioadă s-au efectuat, pe lângă lucrări de modernizare, şi lucrări la frontispiciul bisericii, şi anume o icoană mozaic cu Domnul Hristos binecuvântând şi icoana hramului Adormirii Maicii Domnului lucrată în tehnică modernă de îmbinare de vitralii şi mozaic. (Diac. Ioniţă Apostolache, Cătălin Cernătescu)