Soluţii pentru noi manuale şcolare
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) caută soluţii astfel încât la începutul anului şcolar viitor, 2017-2018, elevii să aibă manualele şcolare conform noilor programe. Potrivit secretarului de stat Liviu Pop, prioritatea „unu” a ministerului este legată de manualele şcolare pentru clasa a V-a.
Secretarul de stat la educaţie, Liviu Pop, a declarat într-o conferinţă de presă că până la mijlocul lunii iunie ar putea fi pus în dezbatere publică proiectul de lege privind manualele şcolare, care va fi apoi trimis la Parlament spre aprobare. „Vom iniţia proiectul privind legea manualului şcolar, lege pe care o vom face publică până la mijlocul lunii iunie, evident în urma dezbaterilor cu actorii implicaţi: federaţia părinţilor, asociaţiile de elevi, sindicatele, editurile, Academia Română, mediul universitar”, a precizat demnitarul. Potrivit dlui Pop, prioritatea „unu” a MEN este legată de manualele şcolare pentru clasa a V-a şi se caută soluţii astfel încât, la începutul anului şcolar viitor, elevii să aibă manualele şcolare conform noilor programe.
„Nu există amânare de implementare a manualelor şcolare, pentru că asta înseamnă un an din viaţa copiilor pierdut”, a spus reprezentantul MEN. Acesta a mai spus că la începutul lunii ianuarie, la preluarea mandatului, a constatat o „întârziere” în elaborarea programelor şcolare pentru clasele V-VIII. „La începutul lunii ianuarie, când am preluat mandatul, am constatat o întârziere nepermisă în elaborarea programelor şcolare pentru clasele V-VIII. Aşa cum bine ştiţi, prin angajamentele Ministerului Educaţiei, anul acesta copiii de clasa a V-a trebuie să înceapă anul şcolar pe noile programe şcolare. Anul viitor a VI-a, astfel încât până în 2020 cei de clasa a VIII-a să lucreze pe noile programe şcolare. Termenul de elaborare a acestor programe şcolare era octombrie anul trecut. Am reuşit să cerem unităţilor competente din subordinea ministerului să finalizeze acest draft. (...) Urmează ca, la începutul lunii martie, să finalizăm aceste programe, să le aprobăm prin act normativ, rămânându-ne la dispoziţie şase luni pentru editarea manualelor şcolare”, a explicat Liviu Pop.
Proiectele de programe şcolare pentru clasele V-VIII sunt, până pe 13 februarie, în dezbatere publică. Procedurile cer ca, după dezbaterea publică, să urmeze o perioadă de prelucrare, integrare a propunerilor şi, apoi, de redactare şi verificare finală a proiectelor de programe şcolare, care vor fi aprobate printr-un ordin de ministru, între 28 februarie şi 1 martie. Potrivit calendarului elaborării curriculumului, dezbaterea proiectelor de programe şcolare ar fi trebuit finalizată pe 1 octombrie 2016, iar întârzierea în aprobarea noilor programe şcolare ar putea întârzia aprobarea, tipărirea şi distribuirea manualelor.
În altă ordine de idei, Liviu Pop a mai declarat că 60 de profesori au fost sancţionaţi anul trecut pentru violenţă, dar că, în ultimii trei ani, a scăzut rata actelor de violenţă în şcoală. „În ultimii trei ani, din analizele pe care le am la minister, a scăzut rata actelor de violenţă în şcoală undeva de la 20.000, care se înregistrau în urmă cu trei ani, la 19.000-18.000 şi ceva au fost în ultimul an şcolar. Aproximativ 60 de profesori au fost sancţionaţi anul trecut pentru violenţă în şcoli”, a spus Liviu Pop, care a mai arătat că se aşteaptă la o scădere în acest an şcolar cu 10% a manifestărilor de acest fel.