Soţia - „tovarăşul vieţii şi al corabiei noastre“

Una dintre caracterizările şi comparaţiile pe care le face Sfântul Ioan Gură de Aur soţiei creştine este aceea de a fi "tovarăşul vieţii noastre şi al corabiei acesteia", şi aceasta trebuie înţeleasă în cugetul Bisericii şi în duhul scrierilor Părinţilor de Dumnezeu inspiraţi.

În literatura patristică este des folosit "motivul mării", comparaţia vieţii umane cu o călătorie, o navigare pe o mare. Uneori, marea aceasta este mai liniştită, pentru că şi evenimentele vieţii noastre sunt mai echilibrate. Alteori, furtuni şi uragane lovesc corabia aflată în valuri, căutând să o scufunde, periclitând viaţa navigatorilor. Dacă marinarii nu sunt căliţi prin încercări şi primejdii, pentru a le depăşi, dacă nici căpitanul nu are discernământ şi dragoste de echipaj, tulburările de pe punte sau din interiorul echipajului nu sunt mai puţin dăunătoare decât apele cele mai periculoase şi primejdiile cele mai mari. Lucrurile stau oarecum similar şi în cadrul familiei. Viaţa fiecăruia dintre noi are suişurile şi coborâşurile ei, bucuriile, dar şi umilinţele şi înfrângerile sale, şi din acest motiv, de mare importanţă este persoana pe care o avem ca tovarăş al vieţii noastre. Valurile vieţii par a se ridica necontenit, tot mai înalte şi tot mai periculoase, căutând să scufunde corabia familiei creştine. Amânarea până la refuz a întemeierii căsniciei, relaţiile promiscui şi păcătoase între tineri, folosirea unor false criterii de selectare a "tovarăşului" de viaţă, violenţa verbală şi fizică, lipsa de comunicare, căutarea exclusivă a plăcerii, evitarea naşterii de copii şi avortul, abandonul şi divorţul sunt câteva dintre acestea valuri, ce caută să îndepărteze corabia aceasta de la destinaţia ei esenţială - ţărmul fericit al veşniciei. Însă, precum certurile dintre membrii echipajului periclitează călătoria, la fel şi relaţiile încordate, devitalizate, lipsite de afecţiune şi preţuire, de dragoste şi sacrificiu, din partea celor doi soţi, afectează, în egală măsură, buna navigare pe marea vieţii acesteia. De aceea, o mare importanţă în trăinicia şi împlinirea unei căsnicii creştine o au calităţile fiecăruia dintre cei doi soţi. Or, experienţa general umană demonstrează faptul că, într-o familie, rolul duhovnicesc al soţiei este unul covârşitor. Gândindu-se la aceasta, Sfântul Apostol Pavel consideră că, într-adevăr, "o femeie credincioasă mântuieşte un bărbat necredincios" (I Cor, 7, 14). Dacă tovarăşul de viaţă al bărbatului, soţia sa, este o persoană calmă, caldă, echilibrată, temperată, care nu îşi pierde liniştea şi cumpătul nici chiar în cele mai mari încercări din viaţa sa şi ale familiei sale, căsnicia aceasta se aseamănă unei călătorii line şi liniştite, pe valurile unei mări, ale cărei primejdii şi locuri periculoase sunt cunoscute şi înţelept evitate. Dacă, dimpotrivă, acest tovarăş este unul mereu revoltat şi agitat, dacă nu se înţelege şi nu se suportă nici măcar pe sine totdeauna, întreg "echipajul" familiei are de suferit, pentru că atmosfera din sufletul unuia se răspândeşte şi asupra celorlalţi şi se lărgeşte asupra întregului mediu. Dacă atmosfera din familie, relaţiile dintre soţi, pe de o parte, iar pe de altă parte, dintre părinţi şi copii, dintre rude şi apropiaţi, dintre prieteni şi confidenţi, sunt unele frumoase şi armonioase, viaţa aceastora, unii alături de ceilalţi, în dragoste şi comuniune, în ajutor şi preţuire, este una fericită, iar călătoria lor prin lumea şi prin existenţa aceasta efemeră are o finalitate profund duhovnicească, oferă bucurii şi împliniri variate încă de aici, dar mai ales fericire şi răsplată veşnică, proporţională cu eforturile fiecăruia. "Dacă tovarăşul de viaţă al bărbatului, soţia sa, este o persoană calmă, caldă, echilibrată, temperată, care nu îşi pierde liniştea şi cumpătul nici chiar în cele mai mari încercări din viaţa sa şi ale familiei sale, căsnicia aceasta se aseamănă unei călătorii line şi liniştite, pe valurile unei mări, ale cărei primejdii şi locuri periculoase sunt cunoscute şi înţelept evitate."