Specialişti din lumea întreagă dezbat viitorul fluturilor

Data: 27 Mai 2009

Peste 150 de specialişti de renume din ţară şi din străinătate s-au reunit începând de ieri la Cluj-Napoca, la Congresul European de Lepidopterologie - cea mai importantă manifestare ştiinţifică, la nivel mondial, consacrată fluturilor.

În deschiderea oficială a lucrărilor reuniunii, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Andrei Marga, preşedintele Societăţii Europene de Lepidopterologie (SEL), prof. dr. Gerhard Tarmann, şi reprezentantul comitetului de organizare a reuniunii, prof. univ. dr. Laszlo Rakosy de la UBB, au evidenţiat importanţa măsurilor de protejare a unor specii rare sau pe cale de dispariţie, ca urmare a schimbărilor climatice. La Congresul ajuns la cea de a XVI-a ediţie participă specialişti din Germania, Austria, Franţa, Marea Britanie, SUA, Canada, Rusia, Finlanda, Bulgaria, Iran, Polonia, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda, Cehia, Ucraina, Lituania, Danemarca, Suedia, Estonia, Turcia şi Luxemburg. Azi, oaspeţii vor vizita expoziţia „Fluturii de zi şi de noapte din România“. Potrivit profesorului Laszlo Rakosy, România este una dintre cele mai bogate ţări în fluturi din întreaga Europă, cu 4.200 de specii, iar câmpurile şi fâneţele Transilvaniei ascund exemplare rare din flora şi fauna protejată de legislaţia europeană. Uniunea Europeană a redactat o listă cu plante, animale şi insecte rare a căror dispariţie ar putea pune în pericol ecosistemul planetei şi a alocat, totodată, peste 100 de milioane de euro pentru protejarea şi conservarea unor specii rare de fluturi, precum fluturele albastru Maculinea - aflat pe sigla din acest an a Congresului de la Cluj-Napoca. Intenţia profesorului Rakosy este de a deschide un mare Parc Natural, cu rezervaţii care să includă dealurile cu faună şi floră rare din jurul Clujului. El consideră că şi un muzeu al naturii, un loc pentru tabere, congrese, expoziţii şi concerte în aer liber poate fi amenajat în acest parc, conform Agerpres. Profesorul Rakosy a descoperit în perimetrul Jucu specii rare de fluturi, iar la Apahida mai multe plante rare şi a delimitat zonele care trebuie protejate. Cercetătorii britanici prezenţi la manifestare susţin că Marea Britanie riscă să piardă o mare parte din fluturi din cauza schimbărilor climatice.