Spitalele regionale din Cluj şi Iaşi, prioritare pentru Ministerul Sănătăţii
Spitalele de urgenţă regionale care vor fi construite în parteneriat public-privat vor avea între 700 şi 900 de paturi, costurile pentru realizarea unei singure unităţi sanitare de această dimensiune oscilând între 200 şi 300 milioane de euro, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. Oficialul guvernamental a precizat că a primit deja solicitări din partea unor parteneri privaţi care vor să construiască spitale în România. Companiile interesate de o astfel de colaborare cu statul trebuie să aibă o cifră de afaceri de cel puţin cinci milioane de euro şi un profit de 500 mii de euro pe an. Noile spitale regionale de urgenţă vor fi gândite ca centre universitare care să asigure condiţii de asistenţă medicală de urgenţă unitară, în special pentru cazurile complicate. Cseke Attila a susţinut că în noile unităţi sanitare vor putea fi aduşi mulţi dintre medicii unităţilor sanitare care au fost comasate. Ministrul Sănătăţii a declarat, miercuri, că ministerul vrea să construiască în parteneriat public-privat o reţea de şase spitale regionale de urgenţă, în Iaşi, Cluj, Craiova, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti, în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de euro, atât finanţarea, cât şi managementul urmând să fie private. "Va fi unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii în infrastructură spitalicească din ultimii 30 de ani, care are şanse reale de realizare, deoarece finanţarea nu va avea legătură cu bugetul statului, iar managementul va fi privat. Avem ca prioritate construcţia spitalelor regionale din Cluj şi Iaşi. În aceste două centre cu tradiţie în medicină există cele mai mari probleme în ceea ce priveşte infrastructura spitalicească", a spus ministrul Sănătăţii.