Sprijin de la Bruxelles pentru culturile de toamnă calamitate

Data: 27 Septembrie 2024

Fermierii români vor primi un sprijin financiar de peste 21 de milioane de euro pentru culturile de toamnă afectate de secetă, a anunţat ministrul agriculturii, Florin Barbu, după Consiliul AgriFish de la Bruxelles, care a reunit miniștrii de resort ai statelor membre. Suma face parte din cele aproape 120 de milioane de euro propuse de Comisia Europeană de a fi deblocate din rezerva pentru agricultură pentru a ajuta fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia şi România care au înregistrat pagube din cauza climei nefavorabile.

Comisia Europeană a propus ca suma de 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură destinată ajutorării fermierilor care au avut pierderi din cauza secetei să fie împărțită astfel: 46,5 milioane de euro Germaniei, 37,4 milioane de euro Italiei, 21,6 milioane de euro României, 10,9 milioane de euro Bulgariei, 3,3 milioane de euro Estoniei. Sumele pot fi completate cu până la 200% din fonduri naţionale. Propunerea Comisiei va fi discutată cu toate statele membre, iar aprobarea sa se va decide la reuniunea Comitetului pentru organizarea comună a pieţelor agricole din 7 octombrie.

După aprobarea ajutorului, autorităţile naţionale vor trebui să-l distribuie până la 30 aprilie 2025 şi să se asigure că fermierii sunt beneficiarii finali. Statele membre în cauză vor trebui, de asemenea, să prezinte Comisiei, până la 31 decembrie 2024, printre altele, criteriile utilizate pentru a determina acordarea ajutorului individual, nivelul sprijinului suplimentar care urmează să fie acordat, măsurile luate pentru a evita denaturarea concurenţei şi supracompensarea.

„Această propunere de alocare a 120 de milioane de euro din rezerva pentru agricultură a PAC reprezintă o declaraţie fermă de solidaritate a UE cu fermierii care au nevoie de ajutor. Această alocare, care poate fi completată cu până la 200% din fonduri naţionale, poate oferi un sprijin semnificativ fermierilor care au suferit daune şi au pierdut venituri”, a afirmat comisarul pentru agricultură Janusz Wojciechowski. 

Este pentru prima dată când fermierii primesc despăgubiri în anul în care s-au produs calamităţile, a susținut ministrul Florin Barbu, într-o postare pe Facebook. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, pentru culturile din toamna anului 2023, peste 16.000 de fermieri au solicitat constatarea şi evaluarea pagubelor la culturi. Au fost încheiate procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor pentru suprafaţa de peste 320.000 de hectare, din care mai mult de 200.000 cu grâu. Cea mai mare parte a acestor suprafeţe sunt afectate cu procente cuprinse între 50% şi 100%, se arată în document.

La mijlocul lunii iulie, ministrul agriculturii anunţa că fermierii vor putea primi despăgubiri între 200 şi 250 de euro pe hectar pentru culturile calamitate de secetă. Fondurile totale estimate pentru plata despăgubirilor, în opinia ministrului, erau de circa 400 de milioane de euro. (C. Z.)