Sprijin pentru industria cărnii
Cererile pentru depozitarea cărnii de porc se pot depune începând de luni, 4 ianuarie 2016, în baza regulamentului adoptat de Comisia Europeană în data de 14 decembrie 2015 privind deschiderea depozitării private pentru carnea de porc și de stabilire în avans a cuantumului ajutorului, potrivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Depozitarea privată a cărnii de porc reprezintă un ajutor acordat în situația în care prețul mediu de piață pentru carcasele de porc se află sub prețul de referință așa cum este acesta stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, respectiv 1.509,39 euro/tonă, și are un impact negativ semnificativ în sector.
Ajutorul se acordă operatorilor care, într-un termen determinat, retrag de pe piață o cantitate de carne de porc fixată în prealabil, proaspătă, pe care o congelează și o mențin în stoc, fără schimbarea depozitului, pe o perioadă prevăzută într-un contract. Perioada de stocare, conform regulamentelor comunitare, poate fi de 90, 120 sau 150 de zile. „Operatorii pot depune o ofertă în cazul în care a fost deschisă o licitație de către CE sau o cerere de sprijin în cazul în care prin Regulamentul (CE) este stabilită o valoare în avans pentru sprijinul acordat la depozitarea privată a cărnii de porc. Cantitatea minimă la care se referă o ofertă/cerere este de 10 tone în cazul produsului dezosat și 15 tone în cazul produsului cu os”, se arată în documentul publicat pe site-ul oficial al APIA.
Beneficiarii acestui ajutor la stocarea privată a cărnii de porc sunt toate persoanele fizice autorizate, respectiv Întreprindere Individuală (II), Întreprindere Familială (IF) sau juridice, plătitori de TVA, denumiți în continuare „operatori”, stabiliți pe teritoriul comunitar și care desfășoară activitatea în sectorul cărnii și/sau cel al creșterii animalelor și sunt înscriși în Registrul Comerțului, dispun în vederea stocării de instalații corespunzătoare autorizate sau au încheiate cu terți autorizați contracte de depozitare în acest sens și de autorizație sanitar-veterinară.
Potrivit sursei citate, plata ajutorului se poate solicita sub două forme: în avans sau la termen. Astfel, după 60 de zile de depozitare, operatorul poate solicita o singură plată în avans, iar cererea de plată în avans este validă numai însoțită de dovada constituirii unei garanții egale cu plata în avans plus 10%.
În vederea aprobării unei plăți în avans, APIA va dispune, în maximum 3 zile de la înregistrarea cererii de avans, inspectarea cantităților de produse pentru care se face solicitarea (anexa STP0 - CP - f17). Plata în avans nu depășește valoarea ajutorului aferent unei perioade de depozitare de 90 zile sau trei luni, după caz. Garanția constituită în acest sens se eliberează imediat după efectuarea plății soldului. „Plata ajutorului sau plata soldului se efectuează în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii de plată, cu condiția îndeplinirii obligațiilor părții contractante și a efectuării controlului final. Cu toate acestea, în cazul desfășurării unei anchete administrative, plata nu se efectuează până când dreptul de a beneficia de aceasta nu este recunoscut”, se mai arată în documentul publicat de APIA.
Solicitantul trebuie să constituie o garanție de 20% din cuantumul ajutorului financiar pe care îl va solicita. Valoarea garanției se stabilește în euro, iar cursul de schimb va fi ultimul curs de schimb al Băncii Centrale Europene dinaintea lunii în care se depune garanția.
Cererea de sprijin privind depozitarea privată a cărnii de porc se depune la APIA însoțită de dovada constituirii unei garanții de 20% din cuantumul ajutorului solicitat în funcție de sumele forfetare menționate în Regulamentul (UE) nr. 2334/2015.
În data de 22 iulie 2015, Guvernul a aprobat cuantumul ajutorului financiar acordat pentru depozitarea privată a cărnii de porc pe care persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, respectiv persoanele juridice plătitoare de TVA, îl pot primi, acesta fiind în limita a 50.520 de euro.