Sprijin pentru turismul românesc
Toţi bugetarii, dar şi angajaţii din companiile în care statul este acţionar unic sau majoritar vor beneficia de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 lei pentru un salariat, a anunţat Ministerul Turismului. Cu aceste tichete se poate cumpăra o vacanţă pe litoralul românesc, un circuit cultural în ţară, un week-end la munte sau în Delta Dunării. Numeroase astfel de pachete turistice sunt prezentate în aceste zile la Târgul de Turism al României.
Potrivit proiectului de lege aflat în dezbatere la Senat, tot personalul din sectorul public, dar şi din companiile în care statul este acţionar unic sau majoritar va beneficia de vouchere de vacanţă acordate în conformitate cu OUG nr. 46 din 30 iunie 2017, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, se precizează într-un comunicat de presă trimis de Ministerul Turismului.
Potrivit acestuia, instituţiile publice stabilesc unitatea emitentă a voucherelor de vacanţă printr-o procedură de achiziţie publică, aleasă în funcţie de valoarea totală a voucherelor de vacanţă acordate salariaţilor. Fiecare unitate emitentă încheie contracte cu operatorii economici cu activitate de turism din România, autorizaţi de Ministerul Turismului, care deţin structuri de primire turistice clasificate şi/ sau agenţii de turism licenţiate şi care acceptă vouchere de vacanţă ca modalitate de plată.
Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 46 publicate în „Monitorul Oficial” din 30 iunie, instituţiile şi autorităţile publice, precum şi operatorii economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari „acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, în perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. În limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte (...) când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz”.
Aceste vouchere ar urma să ajungă la cei peste 1,35 milioane de salariaţi (adică 30% din efectivul total de salariaţi din economie) care lucrează în sistemul de stat, fie în administraţie publică, educaţie şi sănătate, fie în companiile deţinute de stat sau în autorităţile de stat „autofinanţate”.
Pe lângă bugetari, de acordarea tichetelor de vacanţă profită şi întreprinzătorii din turism. „Este cel mai important sprijin acordat în ultimii ani turismului românesc şi apreciem o creştere importantă în 2018 pe toate segmentele în turismul intern”, a declarat Lucia Morariu, reprezentanta unei importante agenţii de turism, pentru wall-street.ro.
Cât priveşte modul în care pot fi folosite voucherele, bugetarii îşi pot face o idee studiind ofertele celor peste 290 de agenţii şi tur-operatori prezenţi la Târgul de Turism al României (TTR), deschis până duminică la Romexpo.
Multe dintre agenţiile care expun la târg oferă pachete ce includ fie beneficii de tipul plăţii cu vouchere de vacanţă sau plata în 10 rate pentru oferta „Litoral Marea Neagră”, fie reduceri care ajung până la 80% pentru cazarea pe litoral, în special pentru începutul sezonului estival, potrivit Agerpres.
Astfel de reduceri se practică, de exemplu, pentru Mamaia, în perioada 17 mai - 23 iunie, la vacanţe de minimum 5 nopţi.
Pentru o minivacanţă în Delta Dunării, oferta de primăvară (intervalul 13-23 aprilie) este de 59 euro/persoană/3 nopţi/mic dejun.