Standarde pentru salariul minim în statele UE
Stabilirea salariului minim rămâne o prerogativă naţională, însă statele UE trebuie să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent, ţinând seama de costul vieţii şi de nivelul general al salariilor. Pentru evaluarea salariilor lor minime legale, statele membre pot să utilizeze ca referinţă un coş de bunuri şi servicii la preţuri reale sau pot să le fixeze la 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut, arată noua legislație privind salariile minime în UE, adoptată miercuri de Parlamentul European.
Potrivit noilor norme, negocierea colectivă la nivel de sector şi la nivel intersectorial este un factor esenţial în asigurarea unui nivel adecvat al salariului minim şi trebuie încurajată şi consolidată, astfel încât să acopere cel puțin 80% din lucrători.
„Preţurile alimentelor, energiei şi locuinţelor sunt în creştere. Oamenii se străduiesc cu adevărat să facă faţă cheltuielilor de zi cu zi. Nu avem timp de pierdut, munca trebuie să aducă din nou beneficii. Această directivă stabileşte standardele pentru un salariu minim adecvat. În acelaşi timp, oferim un impuls negocierilor colective, astfel încât mai mulţi lucrători să fie mai bine protejaţi”, a spus raportoarea olandeză Agnes Jongerius, în timpul dezbaterilor. Urmează ca acordul să fie aprobat de Consiliul UE în septembrie, iar statele membre au apoi la dispoziţie doi ani pentru a se conforma directivei.
În UE, 21 din 27 de ţări au salariu minim prevăzut de lege, iar în celelalte şase (Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia) nu există instrumentul salariului minim, ci doar negocieri salariale colective. (C. Z.)