Ştefan cel Mare, prăznuit la Mănăstirea Toflea
De ziua prăznuirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, Mănăstirea Toflea din judeţul Galaţi şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a fost întâmpinat de un sobor de 20 de preoţi, autorităţile locale şi o mulţime de credincioşi, majoritatea membri ai comunităţii rrome din localitatea Toflea.
Curtea mănăstirii s-a dovedit neîncăpătoare pentru cele aproape 1.000 de persoane care s-au adunat să participe la slujbă. Dintre acestea, au făcut parte şi câţiva elevi din Belgia, prezenţi aici cu ocazia unui parteneriat cu şcolile din Barcea şi Tecuci. Aceştia s-au arătat încântaţi de eveniment şi au purtat discuţii cu membrii comunităţii rrome din localitate şi cu chiriarhul locului.
După slujbă, un grup de elevi din cadrul programului "Hristos împărtăşit copiilor" de la Parohia Lieşti şi copiii rromi din Toflea au prezentat un program închinat Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu poezii şi cântece.
"Aducem mulţumiri Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Casian, vieţuitorilor Mănăstirii Toflea, autorităţilor şi tuturor credincioşilor pentru efortul pe care l-au arătat şi pentru dorinţa susţinută pentru unitate şi comuniune şi pentru dreapta mărturisire a credinţei strămoşeşti, mai ales în această zi, când este cinstit apărătorul credinţei, marele ctitor de biserici şi cel care a ţinut să păstreze hotarele strămoşeşti ale Ţării Moldovei, Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Nădăjduim ca, prin activitatea pe care Înalt Preasfinţitul a binecuvântat-o aici, să reuşim să întreprindem cât mai multe activităţi pastorale, culturale şi sociale, cu ajutorul comunităţii şi al parohiilor din apropiere, iar demersurile care vor urma să se bucure de aceeaşi eficienţă şi responsabilitate din partea celor implicaţi, pentru că astăzi, la Toflea, s-a arătat că există un potenţial imens", a declarat părintele Gheorghe Joghiu, protopopul de Tecuci.
Hrană caldă pentru copiii rromi
La finalul manifestărilor, a avut loc sfinţirea Centrului social "Sfântul Cuvios Paisie cel Mare", care cuprinde o bibliotecă, o sală de lectură şi o cantină socială unde copiii săraci de etnie rromă din Toflea vor putea primi zilnic hrană caldă. Înalt Preasfinţitul Casian a binecuvântat cele peste 1.000 de pachete cu mâncare, pregătite pentru credincioşii prezenţi la slujbă, şi a lăudat sârguinţa şi responsabilitatea de care au dat dovadă credincioşii comunităţii rrome din Toflea, prin organizarea bună a întregului eveniment.
A avut loc o discuţie între Înalt Preasfinţitul Casian şi persoanele de influenţă din comunitatea rromă, printre care şi primarul localităţii, în vederea realizării unor programe naţionale şi europene, în aşa fel încât în Toflea să se ofere populaţiei de etnie rromă posibilitatea de manifestare culturală şi de reaşezare a tradiţiilor strămoşeşti, iar în acelaşi timp, să se poată da curs perspectivelor europene de integrare socială a rromilor, într-un spaţiu în care foarte mulţi tineri rromi capabili au disponibilitate pentru numeroase activităţi.
O comunitate formată din familii tinere
Primele atestări despre aşezământul monahal de la Toflea datează din secolele XVII-XVIII. Mănăstirea Toflea, cu hramurile "Sfinţii Trei Ierarhi" şi "Sfântul Ştefan cel Mare", este situată în sihăstria Buciumenilor, la confluenţa judeţelor Galaţi, Vrancea şi Vaslui. După 1990, în urma numeroaselor vizite ale Înalt Preasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a hotărât redeschiderea vechii mănăstiri, pentru a veni în sprijinul comunităţii tinere din localitatea învecinată. La 29 iunie 2002, la praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a avut loc sfinţirea locului pentru noua biserică, de către Înalt Preasfinţitul Casian. Lucrările au fost finalizate în 2010. În Toflea locuiesc în prezent peste 1.000 de familii de etnie rromă şi circa 20 de familii de români. Locuitorii din Toflea sunt vestiţi în regiune pentru meşteşugul călirii fierului, meserie încă practicată de bătrânii satului. Formată din familii tinere, comunitatea din Toflea dă dovadă de hărnicie, cu gospodării trainice şi frumoase.