Stimulente financiare pentru ca absolvenţii să intre pe piaţa muncii
Absolvenţii promoţiei 2015 sunt încurajaţi ca după finalizarea studiilor să se încadreze în câmpul muncii, în acest sens autorităţile acordă stimulente financiare sub forma unor prime de încadrare, de instalare sau de mobilitate. În acelaşi timp, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, angajatorii primesc şi ei subvenţii timp de un an de zile dacă angajează tineri absolvenţi.
Absolvenţii promoţiei 2015 care se înregistrează în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocupartea Forţei de Muncă (ANOFM) beneficiază, pe lângă consiliere profesională şi informare, şi de servicii de mediere a muncii, respectiv sunt puşi în legătură cu angajatori care oferă locuri de muncă vacante potrivit pregătirii profesionale şi aptitudinilor lor. De asemenea, tinerii care finalizează studiile în acest an şi se încadrează în câmpul muncii beneficiază şi de stimulente financiare. Astfel, potrivit ANOFM, dacă se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni beneficiază de o primă de încadrare în valoare de 500 de lei, acest drept trebuie solicitat în maximum 60 de zile de la data angajării. „Absolvenţii care primesc indemnizaţie de şomaj şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni în perioada de acordare a indemnizaţiei beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia. Acest drept se solicită în termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajării”, precizează ANOFM.
În acelaşi timp, absolvenţii care în perioada în care li se acordă indemnizaţie de şomaj se angajează într-o altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază de primă de încadrare, respectiv de primă de instalare dacă îşi schimbă domiciliul.
Subvenţii şi pentru angajatori
Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nederminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ vor primi, timp de 12 luni, subvenţii lunare situate între 500 şi 750 de lei, pentru fiecare absolvent angajat. „Subvenţiile se acordă angajatorilor timp de 12 luni, pentru fiecare absolvent angajat, condiţia fiind ca aceştia să fie înscrişi ca persoane în căutarea unui loc de muncă la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Astfel, potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, pentru fiecare absolvent încadrat în muncă, angajatorii vor primi următoarele sume: 500 lei pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii; 600 lei pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal; 750 lei pentru absolvenţii de învăţământ superior“, se precizează într-un comunicat al ANOFM.
De asemenea, angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevăzute mai sus, dar timp de 18 luni. Potrivit sursei citate, de stimulentele financiare menţionate beneficiază angajatorii care încadrează absolvenţi fără raporturi de muncă sau serviciu la data absolvirii studiilor, precum şi cei care încadrează absolvenţi de studii superioare care nu au promovat examenul de licenţă.
În 2014, 24,1% dintre tineri erau şomeri
Şomajul în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani reprezintă o mare problemă la nivelul Uniunii Europene: aproximativ 1 din 5 tineri nu îşi poate găsi un loc de muncă, iar 7,5 milioane de tineri (cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani) nu lucrează şi nici nu urmează studii sau cursuri de formare profesională. În România, acest procent a crescut de la un an la altul, dacă în 2008 şomajul în rândul acestei categorii era de 18,6%, în 2013 acesta depăşea 23 de procente. La sfârşitul anului trecut, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat în rândul tinerilor (15-24 ani), respectiv 24,1%. (Oana Nistor)