Studenţii teologi au colindat la Ateneul Român
Tradiţionalul concert de colinde al studenţilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti a avut loc anul acesta la Ateneul Român, duminică, 7 decembrie. La eveniment a participat şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, alături de care s-au aflat cadrele didactice ale facultăţii, distinşi invitaţi şi numeroşi iubitori ai colindelor tradiţionale româneşti.
Concertul tradiţional de colinde al studenţilor teologi ortodocşi din Capitală a fost organizat anul acesta în cadrul special al Filarmonicii „George Enescu“. Sub îndrumarea profesorilor de muzică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, tinerii teologi au pregătit un program de colinde, cântece religioase şi din repertoriul clasic despre sărbătorile de iarnă, care a încântat auditoriul. Tradiţionalul s-a îmbinat cu valorile clasice ale muzicii, astfel că cei prezenţi au putut asculta lucrări alcătuite sau armonizate pentru cor de către Gh. Dima, T. Popovici, Gh. Danga, N. Lungu, G. F. Handel, G. Malatesta şi alţi muzicologi români sau străini. Unele cântecele interpretate de cor au fost însoţite şi de acompaniament muzical de vioară sau alte instrumente. În cadrul concertului de colinde au fost introduse şi momente de recitare a unor poezii religioase de către actorul Tomi Cristin. La concert a fost prezent Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a rostit şi un cuvânt de învăţătură adresat studenţilor şi celor prezenţi la Ateneul Român. „Acest concert tradiţional de colinde pe care Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti îl pregăteşte în fiecare an este mult aşteptat de către bucureşteni şi nu numai. Cu mulţi ani în urmă, atunci când în şcoli nu se învăţau colinde, concertul de colinde al Facultăţii de Teologie era singura manifestare de acest gen din tot Bucureştiul, dinaintea sărbătorii Crăciunului. Veneau oameni care doreau să păstreze tradiţia românească şi creştinească, pe care nu o puteau găsi în altă parte decât în Biserică. Acest concert este de fapt un prim răspuns la chemarea Mântuitorului adresată tinerilor care studiază teologia. Este o jertfă a lor, o ofrandă a celor care urmează să fie preoţi şi apostoli. În aceste momente, ei sunt ca magii de altădată şi ca păstorii care au adus laudă lui Dumnezeu. Mai târziu, când vor deveni preoţi, vor purta pe mâini, la pieptul lor, icoana Naşterii Domnului vestind această bucurie pe înzăpezitele cărări ale satelor, dar şi prin oraşe“, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei.
Corul studenţilor teologi a fost dirijat de profesorii de muzică: pr. Stelian Ionaşcu, pr. Nicolae Giolu, pr. Alexandru Dumitrescu. „Este un moment aşteptat de studenţi, de profesorii de muzică şi de noi, profesorii, pentru că ajungem să vestim praznicul Naşterii Domnului şi să îi pregătim pe toţi cei care vin să ne asculte să Îl primească pe Iisus Hristos Mântuitorul şi Domnul. Este un moment de cultură creştină, românească, de recâştigare a identităţii noastre. Studenţii prezintă şi dăruiesc aceste colinde aşa cum şi în şcolile româneşti, elevii care fac religie, învaţă şi ei colindele şi aduc bucurie părinţilor şi profesorilor lor tot în aceste zile“, ne-a spus părintele profesor Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Copiii prezenţi în sală au primit la final daruri de la Moş Crăciun.