Studenţii teologi au concertat la Sibiu
Studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu au susţinut joi, 15 decembrie, tradiţionalul concert de colinde în Catedrala mitropolitană. În săptămâna care precede praznicul Naşterii Domnului, catedrala va găzdui alte concerte susţinute de corul catedralei şi de elevii sibieni.
Sub conducerea celor doi profesori de muzică de la facultatea sibiană, pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian şi pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre, studenţii teologi au continuat şi în acest an tradiţia de zeci de ani ca, înainte de vacanţa de Crăciun, să concerteze în catedrală. Au fost prezenţi Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, cadre didactice ale facultăţii, preoţii slujitori ai catedralei, studenţi şi credincioşi. Pr. prof. dr. Dumitru Abrudan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre marele praznic al Naşterii Domnului, colindele româneşti şi tradiţiile legate de această sărbătoare: "Colindele ne prilejuiesc să ne căutăm unii pe alţii, de la cei mai în vârstă până la cei mai mici. Acum, ne căutăm unul pe celălalt la casele noastre, la geamurile lor, aşa cum au vestit magii odinioară. Ne aduce aminte colinda de toată istoria creştină. Colindele ne poartă spre Betleemul Iudeii, acolo S-a născut Cel fără de început, spre oraşul care a rămas înscris între cetăţile lumii care nu se vor şterge niciodată din istorie, până la parusie", a spus pr. prof. dr. Dumitru Abrudan. Concertele continuă la Sibiu Colindele tradiţionale româneşti s-au împletit cu cele mai moderne, cunoscute în toată lumea şi au fost interpretate cu măiestrie de corurile studenţilor teologi din Sibiu. În zilele următoare, copii de la şcolile şi grădiniţele din Sibiu, însoţiţi de profesorii de religie, vor veni să colinde la Catedrala mitropolitană. Un concert de colinde va susţine şi Corul "Timotei Popovici" al Catedralei mitropolitane. La final, IPS Mitropolit Laurenţiu a mulţumit şi i-a felicitat pe studenţi şi a evidenţiat faptul că tradiţiile s-au păstrat până astăzi, în pofida tuturor opresiunilor trecute peste istoria poporului român: "Aşteptăm veşti bune de la dumneavoastră, când vă veţi întoarce după sărbătoarea Bobotezei. Dumnezeu să ne ajute tuturor să întâmpinăm această perioadă de colinde şi praznicul Crăciunului". Cozonacii şi un pahar de vin, oferite de comunitatea locală şi pr. Ioan Manea de la Parohia Tohanul Nou, Protopopiatul Bran-Zărneşti, au completat aprecierile tuturor.