Sufletul omului mântuit e mai scump decât orice avere
În toate bisericile ortodoxe s-a citit ieri, la Sfânta Liturghie, pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca (15, 11-32) care prezintă pilda întoarcerii fiului risipitor. În cuvântul de învăţătură rostit la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul“ al Reşedinţei Patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că această pildă ne învaţă cum să ne pocăim şi mai ales cât de mari sunt darul şi bucuria iertării, cât de minunată este regăsirea celui pierdut sau învierea celui mort sufleteşte şi cât de frumoasă este starea sufletului omului după primirea iertării păcatelor.
Patriarhul Bisericii noastre a subliniat faptul că pilda rostită de Mântuitorul Hristos ne descoperă, în acelaşi timp, puterea pocăinţei şi inima plină de iubire milostivă a lui Dumnezeu-Tatăl, deoarece tatăl despre care se vorbeşte în Evanghelie reprezintă iubirea părintească a lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos şi Tatăl nostru Cel ceresc. „Cei doi fii din Evanghelie pot reprezenta două categorii de oameni diferiţi, dar şi două stări sufleteşti pe care le poate avea aceeaşi persoană în momente diferite ale vieţii sale, adică libertatea de-a fi statornic în comuniune cu Dumnezeu şi libertatea de-a se înstrăina sau îndepărta de Dumnezeu. Evanghelia ne spune că fiul cel tânăr a dorit să facă experienţa libertăţii ca înstrăinare de tatăl său şi de casa părintească. Cu surprindere, vedem că tatăl acceptă cererea fiului său de-a primi partea sa de avere şi de a părăsi casa părintească, dovadă că Dumnezeu respectă libertatea omului de-a urma propriul drum în viaţă. Omul are, aşadar, libertatea de a folosi toată energia vieţii sale, darurile sale naturale sau dobândite după cum doreşte, iar Dumnezeu respectă această libertate, chiar dacă ştie că omul o poate folosi într-un mod contrar voinţei divine. Totuşi, deodată cu respectul arătat de Dumnezeu libertăţii omului, Evanghelia de astăzi ne arată şi drama sau eşecul libertăţii omului ca înstrăinare de Dumnezeu. Când libertatea omului devine iraţională, pătimaşă şi autodistructivă, înţelepciunea lui Dumnezeu cheamă pe om la pocăinţă“.
Referindu-se la gestul surprinzător al tatălui de a alerga cu bucurie în întâmpinarea fiului revenit acasă, Patriarhul României a explicat că atunci când un păcătos se îndreaptă spre Dumnezeu şi face primii paşi ai pocăinţei, Dumnezeu, „alergând“, îi iese în întâmpinare: „Mâinile pe care Dumnezeu-Tatăl le întinde ca să îmbrăţişeze pe cel ce se pocăieşte sunt, de fapt, lucrările sfinte ale Bisericii lui Hristos şi anume: chemarea la pocăinţă şi iertarea păcatelor. Prin acestea primesc mântuirea toţi oamenii căzuţi şi înstrăinaţi de Dumnezeu şi de semenii lor, din cauza patimilor egoiste ale lăcomiei şi mândriei, dacă se pocăiesc sincer şi profund“. „Evanghelia fiului risipitor ne arată iubirea părintească nemărginită şi necondiţionată a lui Dumnezeu faţă de păcătosul care se pocăieşte. Tatăl fiului risipitor nu face nici un fel de reproş fiului reîntors acasă şi nici nu-i cere un inventar al averilor risipite, întrucât mai scump decât orice avere este sufletul omului mântuit şi câştigat pentru eternitate. Iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care se ridică deasupra oricărui calcul material, copleşeşte dreptatea după care ar fi putut fi pedepsit fiul risipitor“, a mai arătat Preafericirea Sa.