Tabără de creaţie religioasă la Mănăstirea Vorona

Un articol de: Constantin Ciofu - 14 Iulie 2014

Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani a găzduit, timp de o săptămână, o tabără de creaţie religioasă. Activităţile din fiecare zi, la care au participat copii şi tineri din judeţele Botoşani şi Suceava, au început şi s-au încheiat cu rugăciune.

În perioada 7-12 iulie 2014, 45 de copii şi tineri cu vârste între 10 şi 16 ani au participat, la Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani, la Tabăra de creaţie religioasă „Un penel pentru credinţă“. Tabăra a fost organizată de Parohia Vorona Centru din Protopopiatul Botoşani, în colaborare cu Mănăstirea Vorona şi cu Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Vorona. Pe lângă programul obişnuit de tabără, cu jocuri şi activităţi recreative, copiii au participat la rugăciunile de seară şi dimineaţă. „Ne bucurăm pentru că am ajuns la cea de-a doua ediţie a acestei tabere, ce reprezintă reluarea unui proiect mai vechi. Liceul Tehnologic «Ştefan cel Mare şi Sfânt» din Vorona a iniţiat în anul 1999 această tabără şi a întrerupt-o în anul 2003. Anul trecut, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin îngăduinţa stavroforei Teofana Scântei, stareţa Mănăstirii Vorona, s-a reluat această tabără. Am avut 45 de participanţi din judeţele Botoşani şi Suceava“, a amintit pr. Cristian Ştefan, organizatorul taberei. Activităţile taberei au avut în centru atelierul de pictură, coordonat de Alexandru Rotaru, fiind desfăşurate multe jocuri de tabără şi de cunoaştere. Copiii şi tinerii s-au împrietenit şi au devenit dornici de a se juca, de a comunica şi de a fi împreună. Fiecare zi a început şi s-a încheiat cu rugăciune, iar în seara zilei de miercuri majoritatea participanţilor s-au spovedit. „Pe lângă mulţumirile pe care le aducem obştii Mănăstirii Vorona, în mod deosebit maicii stareţe Teofana Scântei, pentru îngăduinţa, căldura şi răbdarea cu care ne-a primit. Gândul nostru se îndreaptă către conducerea Liceului «Ştefan cel Mare şi Sfânt», către membrii Căminului Cultural Vorona şi către cei care ne-au ajutat. Apreciem efortul depus de domnul Sergiu Dascălu, care a coordonat atelierul de chitară, şi de domnul Alexandru Lupu, cel care a coordonat atelierul de tir cu arcul“, a menţionat părintele Cristian Ştefan. Tinerii prezenţi în tabără s-au arătat mulţumiţi de programul din acest an, mai ales că majoritatea au participat şi la ediţia de anul trecut.