Tabăra de vară „Credinţă şi artă pentru toţi“
Episcopia Caransebeşului organizează, în perioada 21-23 august, prin intermediul Centrului de Incluziune Socială, tabăra de vară "Credinţă şi artă pentru toţi". Aceasta se va desfăşura la Mănăstirea Almăj-Putna, localitatea Prigor, judeţul Caraş-Severin.
Tabăra de vară "Credinţă şi artă pentru toţi" se adresează unui grup format din 20 de copii şi tineri cu vârste între 10 şi 15 ani din parohiile partenere, care se vor constitui în beneficiarii direcţi ai proiectului. Beneficiari indirecţi vor fi comunităţile parohiale din care provin copiii, în special preoţii şi familiile de provenienţă ale acestora, activităţile de pe parcursul taberei putând fi punctul de plecare sau un factor de continuitate în activitatea cu copiii de acasă sau de la biserică. Se au în vedere cu prioritate copiii proveniţi din familii vulnerabile din punct de vedere social, familii cu mai mult de doi copii, familii monoparentale, cu părinţi fără loc de muncă sau cu venituri insuficiente, copii de etnie rromă. Din fiecare parohie, localitate, sunt selectaţi câte 4 copii. În cadrul acestui proiect, Centrul de Incluziune Socială are mai mulţi parteneri: Parohia "Sfântul Ilie" - Oraviţa, Parohia "Naşterea Maicii Domnului" - Sasca Română, Parohia "Învierea Domnului" - Ticvaniu Mare, Parohia "Învierea Domnului" - Forotic, Parohia "Înălţarea Domnului" - Bozovici, Mănăstirea "Schimbarea la Faţă" - Almăj-Putna şi Mănăstirea "Sfânta Cuvioasă Parascheva" - Slatina-Nera. Obiectivele acestui proiect sunt creşterea gradului de cunoaştere şi promovare a valorilor creştin-ortodoxe în rândul copiilor şi tinerilor, dezvoltarea capacităţii de interacţiune şi socializare în rândul copiilor şi tinerilor aparţinând categoriilor sociale vulnerabile, dezvoltarea abilităţilor practice de lucru individual, dar şi în echipă, dezvoltarea abilităţilor practice prin iniţierea în tainele sculpturii în lemn şi dezvoltarea abilităţilor practice prin confecţionarea de icoane din materiale neconvenţionale. Scopul proiectului este iniţierea în artele plastice religioase a 20 de copii şi tineri cu risc de excluziune socială din comunităţile partenere, pe parcursul a trei zile petrecute într-un cadru specific ortodox. Activităţile pregătite de organizatorii acestui proiect sunt multiple şi se urmăresc mai multe aspecte. Iniţierea în tainele sculpturii sub îndrumarea unui cadru specializat Se are în vedere sculptura în lemn cu motive religioase. Pe parcursul a doisprezece ore, grupate în cele trei zile, copiii vor învăţa: noţiuni generale despre sculptura în lemn, cum să îşi aleagă materialul de lucru, elemente de grafică şi desen, modalitatea de utilizare a uneltelor de lucru, finisarea lucrărilor din lemn. Fiecare dintre copiii participanţi la tabără va realiza o lucrare a cărei complexitate va depinde de abilităţile şi talentul fiecăruia şi care va participa la expoziţia de grup de la finalul acesteia. Activităţile se vor desfăşura sub îndrumarea unui sculptor cu experienţă în iniţierea şi instruirea copiilor în tainele sculpturii în lemn. Confecţionarea de icoane din materiale naturale, seminţe Activităţile se vor desfăşura sub deviza "Sfinţii, prietenii noştri". Pe parcursul a şase ore, grupate de-a lungul celor trei zile, copiii vor învăţa să confecţioneze icoane reprezentând cei mai cunoscuţi sfinţi ai Bisericii din materiale luate direct din natură: seminţe de in, piper, muştar, soia ş.a., aplicate pe suport de lemn. Fiecare participant va realiza o lucrare sub îndrumarea a două cadre didactice, lucrare care va participa la expoziţia de grup de la finalul taberei. Copiii vor lua parte zilnic la citirea rugăciunilor de dimineaţă şi a rugăciunilor de seară săvârşite în biserică. Se urmăreşte implicarea directă a copiilor prin citirea alternativă chiar de către ei a acestor rugăciuni. De asemenea, într-una dintre zile, participanţii vor lua parte la săvârşirea slujbei Paraclisului Maicii Domnului. Se au în vedere drumeţii în aer liber, în împrejurimi, în funcţie de condiţiile meteorologice. De asemenea, programul include participarea la un foc de tabără unde se vor desfăşura activităţi specifice: jocuri şi cântece, acestea vor constitui activităţile recreative. Pe parcursul celor trei zile vor fi organizate activităţi specifice de socializare cu caracter interactiv: jocuri educative, cântece, cu tematică religioasă şi laică, discuţii libere între participanţi, metode de cunoaştere şi socializare: "spargerea gheţii", "reţine numele", "cel mai bun povestitor" etc. Tabăra de vară va cuprinde şi un moment festiv în cadrul căruia vor fi expuse lucrările realizate de copii. Se vor înmâna acestora, într-un cadru festiv, diplome de participare şi premii sub forma unor obiecte bisericeşti. De asemenea, în cadrul expoziţiei de sculptură, se vor expune şi lucrări cu caracter religios realizate de sculptorul-instructor George Molin. Cazarea va fi asigurată în spaţiile puse la dispoziţie de obştea Mănăstirii Almăj-Putna. Pe tot parcursul taberei copiii vor fi supravegheaţi şi îndrumaţi de doi supraveghetori puşi la dispoziţie de organizatori care vor asigura şi respectarea programului de linişte. Transportul copiilor de la domiciliu la locul taberei şi retur va fi asigurat de delegatul fiecărei parohii implicate în proiect, respectiv de preotul paroh al respectivei localităţi. Activităţile desfăşurate pe parcursul celor trei zile ale taberei vor fi monitorizate şi coordonate de un delegat din partea organizatorilor.