„Tabăra din inima familiei” are loc în Episcopia Caransebeşului
Localitatea Oravița din judeţul Caraş-Severin găzduiește, în perioada 21-25 august, cel mai mare eveniment actual dedicat tinerilor din Banatul de Munte, respectiv prima ediție a „Taberei din inima familiei”, la care participă peste 80 de copii și tineri din oraş, alături de aproximativ 40 de voluntari ai ATOR Banatul de Munte.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum săvârşită de părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial, alături de preoții slujitori din Oravița, la biserica Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh”, continuând cu primele activități educative organizate în campusul Liceului Tehnologic „Mihai Novac” din localitate, ne-a transmis Darius Herea.
A doua zi a taberei, duminică, 22 august, a început în ambianţă duhovnicească prin participarea la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor sub protia părintelui Mihai Ciucur la Altarul de vară al Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Împreună-slujirea a adus în memoria părinților amintirea celei dintâi tabere desfăşurate în Episcopia Caransebeșului, de la organizarea căreia se împlinesc în această perioadă nouă ani. La Sfânta Liturghie au luat parte copiii și tinerii înscriși, alături de părinții lor, încununând astfel participarea la activitățile dedicate lor prin comuniune deplină în Biserica lui Hristos.
Programul celor cinci zile de tabără cuprinde activitățile specifice conceptului TDIS, și anume: ateliere de educație pentru viață, dezvoltare personală, teambuilding și comunicare, jocuri și concursuri, ateliere artistice, seri tematice și activități cu caracter moral-duhovnicesc. De asemenea, în program sunt prevăzute un atelier pentru părinți, o excursie la Mănăstirea Călugăra din comuna Ciclova Montană și, desigur, tradiționalul foc de tabără.
La acest program complex participă peste 80 de copii și tineri din Oravița, distribuiți în două grupe de vârstă: 50 de copii cu vârste între 7 și 11 ani și 35 de adolescenți cu vârste între 12 și 18 ani. Având în vedere numărul mare de participanți, activitățile se desfășoară în mai multe grupuri, în locații distincte din incinta campusului, avându-se în vedere restricțiile specifice perioadei. Copiii participanți sunt elevi ai celor trei unități de învățământ din oraș, școlile respective fiind implicate în calitate de parteneri în organizarea evenimentului.
Iniţiativa amplă de la Oravița este parte a programului educațional „Împreună pentru copiii noștri”, derulat de Episcopia Caransebeșului prin intermediul Departamentului pentru tineret, cu sprijinul ATOR Banatul de Munte și al partenerilor locali din comunitățile gazdă.