Taifas duhovnicesc la Mănăstirea Secu

Mi-i imaginez vorbind… acolo, în tinda bisericii Mănăstirii Secu, sperând, zâmbind, lăcrimând, dându-şi măsura credinţei. Parcă sunt prieteni vechi, de când lumea, ce nu s-au mai văzut de ceva timp şi au atâtea să îşi spună... Amândoi monahi, amândoi mărturisitori şi stâlpi ai Ortodoxiei în vremuri de încercare, amândoi iubitori de Dumnezeu la cel mai înalt nivel de dăruire, amândoi din vremuri de demult, dar mai prezenţi ca oricând. Scrisul îi va lega mereu. Condeiul adună întotdeauna sufletele gemene, iubitoare de slove curate în cărţi vii, ce parcă inspiră şi expiră ca doi plămâni cuvinte netrecătoare.

Grăiesc prin gândurile providenţiale, pline de lumină ce au devenit rânduri nemuritoare, aşezate sub inspiraţia Duhului Sfânt, mult iubite de teologii de pretutindeni. Acum vorbesc scumpii de ei despre triada din viaţa oamenilor - eu, Dumnezeu şi aproapele. Mai ascultă un suspin, mai mângâie o lacrimă căzută în grabă, mai binecuvintează o bucurie sfântă şi tot aşa. Cei ce vin la ei, astăzi, au nevoie de iubire şi de sens. Multor suflete, ce vor să-i asculte, le aşază la inimi gândul că fără Hristos nu pot face nimic bun. Totodată le spune că cel mai simplu, dar şi cel mai greu este să începi schimbarea cu tine însuţi. Am uitat să vă spun un detaliu. Cei doi bătrânei sunt sfinţi, Sfântul Ierarh Varlaam Mitropolitul Moldovei şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, ce s-au întâlnit preţ de câteva ceasuri într-un scurt pelerinaj în ziua de 16 octombrie. Pentru ce? Pentru un taifas duhovnicesc, pentru o întâlnire demult promisă între sfinţi şi, între sfinţi şi oameni... Acest dar de suflet, poposirea sfintelor moaşte ale Sfântului Maxim Mărturisitorul sub tâmpla Mănăstirii Secu preţ de câteva ceasuri, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, spre a se închina monahii de la mănăstirile învecinate ce nu pot ajunge la Iaşi, a fost o adevărată sărbătoare pentru multe suflete smerite. De aici au mers şi la măicuţele de la mănăstirile Agapia şi Văratec căci şi acolo, atât sfinţii nemţeni, cât şi monahiile au adunat multe şi doreau să le aştearnă pe mâna sfântului. Zilele următoare şi Bucovina îi va mărturisi Sfântului Maxim câteva vorbe aduse de departe, din adâncurile fiinţei umane... În tot acest scurt pelerinaj mulţi credincioşi de prin ţară, din rânduiala şi darul lui Dumnezeu, au gustat şi ei din binecuvântarea de a-şi lipi obrazul rece de arşiţa vieţii, de o mână caldă, şi nu oricare, ci a unui sfânt... Dacă am şti câte vor să ne spună sfinţii! (* ierod. Hrisostom Filipescu este bibliotecarul Mănăstirii Secu)