Taina Naşterii Domnului în colindul românesc
Creație a geniului popular, colindul românesc reflectă nu doar bunătatea, curăția sufletească, blândețea, iubirea, gingășia, delicatețea, omenia și milostivirea poporului nostru, virtuți cu care L-a primit pe Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat, ci și o adâncă și adevărată înțelegere și exprimare teologică a tainei, cu nimic mai prejos de cea a sfinților imnografi sirieni sau bizantini. Teologia colindului, mai puțin folosită în scrierile și cuvântările bisericești, reprezintă o bogăție neexplorată, o comoară a spiritualității noastre românești.
Evenimentul Naşterii Mântuitorului a fost unul istoric, localizat în timp şi spaţiu, dar reprezintă, de asemenea, un fapt mereu nou, trăit ca un astăzi, un continuu sau perpetuu astăzi.
Tot ceea ce face Dumnezeu pentru noi o face potrivit unui plan bine și înțelept stabilit. De altfel, la El, viitorul este ca și prezentul, iar oamenilor le vestește planurile Sale prin trimișii Săi. Ei sunt uneori îngeri, altădată proroci, sau apostoli, drepți și cuvioși sau alţi aleşi ai Lui.
Din Sfânta Scriptură ştim că Naşterea Domnului a fost mai înainte vestită de proroci şi că a fost primită de contemporani ca împlinire a acestor profeţii.
Un cunoscut colind din Munţii Apuseni mărturiseşte în cânt acest fapt: „Doamne, ale Tale cuvinte,/ Care s-au scris mai înainte,/ S-au plinit precum şi scrie/ Moise la cartea întâie,/ O, minune!”, (adică la cartea Facerii 3, 16).
Minunea constă în biruința, prima victorie a omului, prin Fiul Fecioarei, asupra șarpelui celui vechi, satan. Aceasta se face prin zămislirea și Nașterea Domnului, fără de păcat, din Preacurata Fecioară și din Duhul cel Sfânt. „Numai Cel Unul-Născut fără de păcat ar fi putut birui păcatul și moartea, care vin în urma căderii din Rai”, remarcă părintele Dumitru Stăniloae.
Vechiul Testament se împlineşte în cel Nou
O certificare a faptului istoric alNaşterii minunate avem în profeția lui Miheia (Miheia 5, 1). Nașterea urma să aibă loc în Betleemul Iudeii, Bet-Lehem tălmăcindu-se Casa Pâinii.
Colindul românesc mărturiseşte într-un mod minunat acest fapt:
„O ce veste minunată,/ În Betleem ni se-arată,/ Astăzi S-a născut/ Cel fărâ de ´nceput,/ Cum au spus prorocii”.
Din învățătura Bisericii și cuvântul Scripturii creștinul ştie că, înainte de a fi fost Naşterea sfântă din peştera Betleemului, a avut loc o Bună Vestire în Nazaretul Galileii.
Colindul românesc reactualizează acest fapt, amintindu-ne:
„Colo sus (Nazaretul fiind situat în nordul Ţării Sfinte) în vremea ´ceea,/ În frumoasa Galileea,/ O Fecioară locuia,/ Ce Maria se chema.../ Nazaret era oraşul/ Unde ea-şi avea sălaşul./ Şi cum sta şi se ruga/ O lumină strălucea...”
Îngerul vine ca trimis din partea lui Dumnezeu, aducându-i Mariei vestea cea bună a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. În timpul stării binecuvântate, cu dumnezeiescul Prunc Iisus în pântece, Preasfânta Fecioară Maria a mers împreună cu dreptul Iosif la Betleem „să se înscrie”, adică să fie înregistraţi în catagrafia administrației romane, potrivit recensământului decretat de cezarul Augustus (63 î.Hr.-19 d.Hr.), după cum scrie Sfântul Evanghelist Luca (Luca 2, 1-18).
Un colind din Moldova amintește acest eveniment în versurile sale: „August poruncea.../ Ca-n a sa împărăţie/ La locul său de născare,/ Să se înscrie fiecare”.
În situația creată, din cauza aglomeraţiei, în oraș nu s-a mai găsit loc de găzduire.
Preacurata Fecioară simțea că urma să nască, dar nu găsea loc potrivit. De aceea era tristă. Starea aceasta de tristețe, de nefericire, pe care a trăit-o Fecioara Maria, însoțită de logodnicul Iosif, este descrisă în mai multe colinde românești.
Un colind din Maramureş face menţiune de ea astfel: „Preumblă-se Maria,/ Cu Iosif care-o-nsoţea,/ În seara de Crăciun.../ Tot umblă din casă-n casă/ Ca pe Fiul său să-L nască./ Dar nimenea nu se-ndură/ Să-i primească la căldură”.
Martorii Naşterii minunate: îngerii, păstorii şi magii
Într-un târziu, obosiți de drum şi sleiți de foame, au găsit un grajd de vite, de fapt, o mică peşteră naturală, folosită în Orient ca staul.
Primii martori fericiţi ai minunii Naşterii au fost îngerii (Luca 2, 13-14), iar dintre oameni, păstorii (Luca 2, 9) care vegheau noaptea lângă turmele lor.
Ultimii au primit vestea bună de la primii și, neîndoindu-se de cereasca vedenie, au mers la peșteră.
Colindul relatează mai departe istoria: „Cete de îngeri coboară,/Staulul de-l înconjoară./Păstorii cu flori în mână/ Împletesc mândră cunună,/ Pe cunună-i scris frumos/ Astăzi S-a născut Hristos”.
Comportamentul neomenos al celor din Betleem, care n-au primit în casele lor să găzduiască pe Fecioara Maria, gata să-L nască pe Mesia, este deplâns în colind cu o uşoară mustrare.
Aceasta într-un alt colind din Maramureş: „Viflaime, Viflaime/ Cum de n-ai primit în tine?/ Pe Fecioara Maria/ Să nască pe Mesia!/ Peştera sărăcăcioasă/ A fost a Domnului casă,/ La venirea Sa în lume,/ Din vina ta, Viflaime...”
Nimeni nu doarme în noaptea sfântă
Nașterea Domnului aduce cu sine o bucurie cerească care se revarsă peste întregul pământ. Este o veselie copleșitoare și molipsitoare. Ea se cere mereu împărtășită. De aici tradiția colindatului.
Colindători de toate vârstele duc vestea cea bună și plină de nădejde, iar noaptea Nașterii Domnului sau a Crăciunului este una în care nu se doarme.
Este o noapte de veghe sfântă, uniicolindă, iar alții sunt colindați.
Un cântec din Maramureș, din Ţara Lăpuşului, evocă această deșteptare pentru veghe: „Sculaţi, sculaţi boieri mari,/ Sculaţi voi, români plugari/ Hristos S-a născut!/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători.../ Şi nu v-aduc nici un rău,/ Ci v-aduc pe Dumnezeu,/ Dumnezeu adevărat,/ Soare-n raze luminat./ Noi vă zicem să trăiţi,/ Întru mulţi ani fericiţi!”
Aşadar, colindătorii Îl aduc pe Dumnezeu, Cel care dăruieşte pacea, bucuria, sănătatea, prosperitatea, mântuirea şi fericirea celor ce-L primesc în casă și în suflet.
Naşterea Domnului este un prilej de mare bucurie duhovnicească, pe care Biserica îl actualizează mereu.
Iată cum anunță această bucurie un colind din Ardeal: „Răsună blând spre seară, al clopotelor cânt/ Căci vine, vine iară, Hristos pe-acest pământ./ El vine-n leagăn verde de îngeri purtat/ Să spele lumea aceasta de rău şi de păcat”.
Bucuria Naşterii lui Hristos prefigurează starea fericită din Împărăţie
Prin toate cele amintite căutăm ostenindu-ne să creștem în iubirea aproapelui nostru, până la starea de a suferi și a ne jertfi pentru el, așa cum a făcut-o Hristos. Pe acest pământ nu se poate să trăim viață fără suferință. Aceasta nu a putut, nici Cel fără de păcat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a cunoscut ura și suferința încă de la Nașterea Sa în această lume. Apoi a suferit trădare, bătăi, scuipări și moarte de batjocură pe Cruce pentru noi. Dar toate au trecut, după răstignire, au venit ÎnviereașiÎnălțarea Sa la cer, care au adus biruință, bucurie și fericire veșnică.
Praznicul Naşterii Domnului, în fiecare an, ar trebui să ne facă mai buni, mai luminoși și mai curaţi, mai bucuroși și mai sănătoşi, mai darnici, simțind în noi prezența darului Celui bun, luminos și fericit, trăind anticipat bucuria și fericirea din Împărăția Sa.