Tâlcuiri apusene ale Crezului

Chiar dacă începând cu secolul al VI-lea, Apusul creştin a început să fie atins de erezia Filioque, acest aspect nu demonstrează că ar fi existat anterior probleme privind apărarea credinţei corecte. Atât Fericitul Augustin, Rufin de Aquileia şi Sfântul Ambrozie cel Mare au oferit tâlcuiri interesante ale diverselor variante ale Simbolului de credinţă şi nu au avut în nici un moment tentaţia de a schimba ceva din articolele acestuia.

De aceea, ne-am propus să rezumăm câteva aspecte din operele lor, urmând apoi a ne concentra atât în acest material, cât şi în următoarele asupra tâlcuirii detaliate a Crezului niceo-constantinopolitan oferită de Fericitul Augustin. Tâlcuirea lui Rufin de Aquileia Apusul a oferit în multe rânduri mărturisiri de credinţă importante. Este suficient să ne amintim de actele martirice sau de mărturisirile de credinţă ale sinoadelor locale, dar şi de opere importante cum ar fi tratatul Despre Sfintele Taine notat de Sfântul Ambrozie cel Mare, Tâlcuirea Simbolului roman-apostolic efectuată de Rufin de Aquileia, sau opera Despre credinţă şi Crez a Fericitului Augustin. Am discutat acum mai mult timp pe parcursul a două materiale despre Tâlcuirea lui Rufin de Aquileia. Aminteam atunci că acest comentariu prezenta un aspect important: nu se referea la Crezul niceo-constantinopolitan, ci la cel roman-apostolic. O alegere cel puţin curioasă, având în vedere că opera a fost notată la începutul secolului al V-lea, iar în perioada respectivă, Simbolul roman-apostolic începea să fie scos din uz de cel niceo-constantinopolitan. Cu toate acestea, tâlcuirea lui Rufin prezenta mai multe aspecte interesante, printre care se număra şi acela că existau mici modificări ale corpusului Simbolului de credinţă în funcţie de ereziile cele mai puternice pe plan local. Pe de altă parte observăm că, la o distanţă de 30 de ani de la Sinodul al II-lea Ecumenic, mai existau încă suficiente comunităţi care nu adoptaseră Simbolul niceo-constantinopolitan. Tratatul despre Sfintele Taine O altă operă importantă notată este tratatul Despre Sfintele Taine notat de Sfântul Ambrozie cel Mare. Cu toate că ar trebui să găsim mai multe informaţii despre mărturisirea de credinţă şi aspectele principale ale acesteia, în această lucrare de mici dimensiuni găsim doar un pasaj mai mult indirect în acest sens. "Ai coborât, aşadar (în fântâna baptismală); adu-ţi aminte ce ai răspuns: că Tu crezi în Tatăl, crezi în Fiul, crezi în Duhul Sfânt. Nu ai acolo: cred în cel mai mare, şi în cel mai mic şi ultimul, ci prin aceeaşi făgăduinţă şi chezăşie a gurii tale te-ai legat să crezi în Fiul deopotrivă cum crezi şi în Tatăl, să crezi deopotrivă în Duhul Sfânt cum crezi şi în Fiul, cu singura deosebire că crucea, în care mărturiseşti că trebuie să crezi, e numai a Domnului Iisus" (Sfântul Ambrozie cel Mare, Despre Sfintele Taine, V: 28, în: col. PSB, vol. 53, trad. Pr. Ene Branişte, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 16). Sfântul Ambrozie ne lasă impresia aici că mărturisirea de credinţă baptismală rămânea în continuare foarte restrânsă ca dimensiuni, deşi lucrarea a fost notată în jurul anului 387. Este clar că se insista asupra deofiinţimii Persoanelor Sfintei Treimi, dar şi asupra Iconomiei Mântuitorului, deoarece Sfântul Ambrozie cere să nu se facă o confuzie între lucrarea de mântuire a Fiului care cuprindea şi jertfa pe Cruce, şi lucrarea celorlalte Persoane ale Sfintei Treimi. Despre credinţă şi Crez Începând cu acest an beneficiem de o traducere excelentă a acestei lucrări a Fericitului Augustin, efectuată de Bogdan şi Miruna Tătaru-Cazaban. Deşi este o operă de mici dimensiuni, acest tratat explică pentru prima dată foarte eficient Simbolul de credinţă. În introducerea semnată de domnul Bogdan Tătaru-Cazaban se găsesc mai multe aspecte interesante legate de istoricul acestei tâlcuiri. "Lucrarea Despre credinţă şi Crez (De fide et Symbolo) a fost redactată la rugămintea mai multor participanţi la Sinodul de la Hippona din 8 octombrie 393, pornind de la cuvântarea solemnă pe care Fericitul Augustin a ţinut-o la deschiderea acestuia. După recitarea Crezului de la Niceea, Augustin, hirotonit preot în 391, a fost invitat să rostească în Secretarium, locul de întrunire a episcopilor din basilica Păcii din Hippona, o explicaţie a Simbolului de credinţă, primind o onoare de care nici un alt preot înaintea sa nu se mai bucurase" (Fericitul Augustin, Despre credinţă şi Crez, trad. Bogdan şi Miruna Tătaru-Cazaban, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 13). Comentarea Simbolului de credinţă s-a produs aşadar într-un cadru unic oferind posibilitatea unui simplu preot să tâlcuiască în faţa unui Sinod întreg conţinutul articolelor de credinţă. De altfel, la doar 4 ani distanţă, Augustin urma să fie hirotonit la rândul său episcop. Acest comentariu arăta deja talentul deosebit al viitorului episcop de Hippona. Sursele sale şi metodologia uzitată sunt amintite în continuare de domnul Tătaru-Cazaban. "Fericitul Augustin comentează verset cu verset Simbolul de credinţă, referindu-se atât la Crezul de la Niceea, a cărui traducere în latină fusese supusă aprobării Sinodului de la Hippona, cât şi la formula Crezului romano-milanez. Intenţia care străbate de la un capăt la altul lucrarea constă în sublinierea autorităţii apostolice şi a întemeierii biblice a învăţăturii de credinţă cuprinse în Crez. (...) Întâlnim, totodată, în acest comentariu intenţionat succint al Crezului multe dintre aspectele importante ale teologiei augustiniene a creaţiei, elaborată mai ales în antiteză cu maniheismul. Unele dintre argumentele şi exemplele folosite aici de Fericitul Augustin fac parte din tradiţia comună patristică, ilustrând comuniunea de credinţă şi de înţelegere a credinţei existentă în secolul al IV-lea în Răsărit şi în Apus" (Fericitul Augustin, Despre credinţă şi Crez, trad. Bogdan şi Miruna Tătaru-Cazaban, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 14-15). Utilitatea enormă a scurtului text al Simbolului "Credinţa universală le este cunoscută credincioşilor prin Crez şi încredinţată memoriei lor printr-un text atât de scurt pe cât îngăduie înălţimea subiectului, astfel încât pentru începători şi cei ce se hrănesc cu lapte, care au renăscut în Hristos, dar nu au fost încă întăriţi de înţelegerea şi explicarea atentă şi duhovnicească a dumnezeieştilor Scripturi, să se formuleze în puţine cuvinte ceea ce trebuie crezut, dar care s-ar cuveni prezentat în multe cuvinte celor ce sporesc şi se înalţă la învăţătura dumnezeiască pe solul ferm al smereniei şi iubirii" (p. 18). Atât începătorii, cât şi cei avansaţi reuşesc să dobândească multă cunoaştere din micul text al Crezului. Deşi este mic cât un grăunte de muştar din punct de vedere al întinderii, prin înţelesurile ascunse, Crezul se ramifică asemenea unui arbore uriaş. Ceea ce nu poate fi descoperit în Crez, însă, este veninul ereticilor. "Astfel, sub aceste puţine cuvinte ale Crezului, mulţi eretici au încercat să-şi ascundă veninul, dar dumnezeiasca milostivire li s-a opus şi li se opune prin oamenii duhovniceşti, care sunt capabili nu doar să primească şi să aibă credinţa universală exprimată prin aceste cuvinte, ci şi, prin descoperirea lui Dumnezeu, să o cunoască şi să o înţeleagă. Căci este scris: "Dacă nu veţi crede, nu veţi înţelege" (Is. 7:9) (pp. 18-19). Cunoaşterea şi înţelegerea Crezului nu depind de propria noastră înţelepciune, ci de ajutorul harului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ereticii au încercat să atribuie înţelesuri greşite Crezului fără a reuşi însă acest lucru, deoarece părerile lor au fost considerate false de la început. Expunerea credinţei rămâne, însă, un lucru necesar şi pentru că ajută la descoperirea elementelor universale împărtăşite de toţi credincioşii. "Deci, expunerea credinţei ajută la apărarea Crezului: nu pentru că ar fi menită ca, în locul Crezului, să fie învăţată şi recitată din memorie de cei care primesc harul lui Dumnezeu, ci pentru că ea conferă celor cuprinse în Crez protecţia autorităţii universale şi un sprijin mai tare împotriva capcanelor întinse de eretici" (p. 19). În următoarele materiale vom continua detalierea tâlcuirii efectuate de Fericitul Augustin.