Tăria de caracter şi jocurile de noroc

Cunoaştem toţi oameni care au patima jocurilor de noroc şi care îşi conştientizează, cu o rară atenţie, slăbiciunile în faţa acestei activităţi perturbatoare. Adrenalina zburdând prin vene, sumele mai mici sau mai mari jucate cu sete pentru a recupera o avere pierdută sau pentru a sparge banca într-o seară norocoasă, privirile bănuitoare ale celor din jur dau acestui obicei o coloratură de ritual straniu. O încleştare pe viaţă şi pe moarte între prudenţă, îndrăzneală şi risc, care se încheie deseori cu părăsirea prudenţei şi cu exaltarea periculoasă a riscului vieţii.

De câte ori auzim o confesiune de acest gen, devine foarte greu să ne punem în locul persoanei aflate sub vraja magică a unui cazinou. Este separat de noi, transferat parcă în altă lume, deşi acum, când discuţi cu el sau cu ea, pare la fel de normal ca restul oamenilor. Doar o fină încleştare a mâinilor sau o privire tulburătoare şi goală trădează viermele interior. În mod paradoxal, lucrul pe care pun cel mai mult preţ jucătorii împătimiţi este tăria de caracter, ştiinţa momentului când trebuie să te retragi şi să pleci. Citind epistolele lui Dostoievski către cea de-a doua soţie, am găsit descrisă perioada în care încerca să recupereze o parte din averea pierdută jucând la cazinou. La un moment dat spune: „Iată, până astăzi am făcut de vreo douăzeci de ori aceeaşi probă, şi anume, că, în cazul când joci calm, calculat şi cu sânge rece, atunci nu există nici o posibilitate să pierzi! Îţi jur că nu este nici măcar posibil!“ (Corespondenţa 1866-1874, p. 33). Drept exemplu Dostoievski îi dăduse soţiei un evreu care juca la acelaşi cazinou şi care, după ce câştiga de zece ori suma iniţială cu care venise, pleca. Niciodată nu întârzia mai mult de o oră la masă pentru a-şi lua banii şi venea în fiecare zi. Dostoievski îi lăuda tăria de care dădea dovadă şi se plângea pe sine pentru faptul că era un om slab şi nu îşi putea ţine nervii în frâu, lucru pentru care şi pierdea. Sunt două lucruri care ne preocupă. În primul rând, dacă putem numi tărie de caracter manifestarea rară a raţiunii în cadrul jocurilor de noroc, iar în al doilea rând, dacă banii respectivi merită să fie câştigaţi sau nu. Faptul că uneori ne manifestăm raţional jucând sau rămânem atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu prea are importanţă din două motive. Mai întâi, această situaţie este nespus de rară, patima se încetăţeneşte şi oamenii ajung să joace câteodată de dragul riscului, iar alteori pierd până la dezastru absolut. Fără acel pic de raţionalitate în cadrul jocului, eşti pierdut definitiv. Apoi, chiar dacă ajungem să fim calculaţi în cadrul jocului, rareori ne mai putem desprinde pentru totdeauna de el. Tocmai faptul că avem tărie şi raţiune ne îndeamnă să jucăm chiar şi atunci când nu mai are sens să o facem sau am promis că ne vom lăsa de acest sport periculos. Uneori, dependenţii de jocurile de noroc sunt dependenţi raţionali, perfect conştienţi de ceea ce se întâmplă cu ei. De regulă, aceştia sunt oameni inteligenţi care conştientizează riscurile la care se supun, dar nu îşi pot recunoaşte sieşi dependenţa. Se cred prea tari pentru a pierde definitiv. Ei reintră în arenă pentru a-şi lua banii înapoi de la un adversar care are toate atuurile, în primul rând persoana lor. Raţiunea nu ne ajută prea mult, prin urmare. Cât despre banii câştigaţi, i-am putea numi munciţi, pentru că uzura psihică depusă pentru a-i obţine este uriaşă. Deseori, banii câştigaţi poartă preţul sângelui sau al vieţii. Au existat multe persoane care au decedat sau şi-au pierdut minţile în urma unui câştig impresionant. Nu îi putem, însă, numi curaţi, pentru că nu sunt. Nu din cauza cazinoului, ci din cauza blestemelor celor care i-au pierdut. Continui să cred că banii de la jocurile de noroc atrag nenorociri asupra persoanelor care îi dobândesc, deoarece încă nu am văzut un om fericit după un câştig impresionant reuşit. Dacă banul este ochiul dracului, atunci aici este mai vizibil ca niciodată. Ca o concluzie, sfătuim pe cei care au această patimă să încerce să fie cât mai precauţi în această direcţie şi să obţină ajutorul unui psiholog sau a unui preot. Este o patimă care provoacă obsesii psihice şi devine greu de înlăturat după o perioadă lungă de utilizare. Tăria de caracter şi raţiunea stau mai bine în slujba credinţei decât slujind jocurilor de noroc.