Biografii greci relatează în scrierile lor unele amintiri despre monahii români mai puțin cunoscuți de conaționalii lor, care au trăit în a doua jumătate a secolului XX, în special în timpul regimului
Gânduri despre boală în Pateric
Avva Isaac, preotul de la Chilii, ucenic al Avvei Kronios și al lui Teodor de la Ferme, s-a îmbolnăvit tare și a zăcut multă vreme. Fratele care locuia împreună cu el i-a pregătit o fiertură, pe care a îmbunătățit-o, a adăugat în ea niște prune, ca să îi dea mai multă putere monahului bolnav. Bătrânul însă nu a vrut să guste și a zis: „Drept să spun, frate, aș vrea să stau cu boala aceasta treizeci de ani”1.
Sunt în această apoftegmă câteva detalii surprinzătoare. Avva Isaac merge ascetic împotriva firii și refuză să îi fie ușurată boala de care suferă și e dispus să o îndure pe termen lung. Arată în felul acesta că își asumă boala ca pe o cale de curățire de patimi și pregătire pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Boala este ocazia de a exersa răbdarea, de a renunța la confortul fizic pentru a crește duhovnicește și o șansă în plus de a se apropia de Dumnezeu.
De la Avva Iosif Tebanul ne-a rămas următorul gând: „Sunt trei lucruri prețioase în fața Domnului: când omului bolnav i se adaugă alte încercări, iar el le primește cu bucurie; al doilea: când cineva face totul curat înaintea lui Dumnezeu, fără nici o scădere omenească; al treilea: când cineva e supus unui părinte duhovnicesc și se leapădă de toate dorințele proprii. Ultimul are o coroană în plus. Eu însă am ales boala”2.
Avva Rufus povestea despre un părinte care a zis: „Am văzut patru cete cerești: prima, a bolnavului care mulțumește lui Dumnezeu; a doua, a celui ce urmărește să împlinească iubirea de străini, îi rămâne credincios și o slujește; a treia, a celui din pustiu, care nu vede oameni; a patra, a celui care ascultă de un părinte duhovnicesc și i se supune în numele Domnului. Pentru ascultarea sa, ultimul purta un lanț și o pavăză de aur și era mai slăvit decât ceilalți”3.
Ambele apoftegme propun o ierarhie a nevoinței și, în mod curios, în amândouă cazurile coincide ceea ce se găsește pe prima și pe ultima treaptă. Avva Rufus consideră că o cale de mântuire este să primești boala cu bucurie. Iosif Tebanul merge chiar un pas mai departe și zice că prețios înainte Domnului nu este doar să primești boala, ci să fii mulțumitor chiar pentru încercările suplimentare ce se adaugă bolii. Oricât de înalt și aparent intangibil este acest fel de viețuire, totuși, ascultarea sau supunerea de bunăvoie față de un părinte duhovnicesc este o cale mai aproape de desăvârșire, ce aduce o slavă și mai mare din partea lui Dumnezeu. Este așa pentru că boala te silește la supunere, în timp ce ascultarea este, în mod paradoxal, exercițiul libertății supreme.
Note:
1. Patericul sau apoftegmele Părinților din pustiu, p. 178.
2. Patericul sau apoftegmele Părinților din pustiu, p. 193.
3. Patericul sau apoftegmele Părinților din pustiu, p. 322.