Cum poate fi înfrumusețată lumea prin dragoste

Se vorbește tot timpul despre subțierea stratului de ozon, care e la originea încălzirii planetei. Despre subțierea stratului de dragoste, ce duce la răcirea relațiilor dintre oameni, se spun foarte puține cuvinte. Noroc cu poeții, care și-au făcut din dragoste un subiect important, poate cel mai important dintre toate, al vieții lor profesionale, înțelegând prin profesie poezia. Ba chiar al vieții de fiecare zi, ce este, pentru mulți dintre ei, totuna cu poezia. Cea mai bună dovadă în aceste sens sunt cărțile pe care le publică.

Loreta Popa, nume ce le este bine cunoscut celor ce trec des pragul Muzeului Național al Literaturii din București, pare să întreacă măsura, zidindu-se pe ea însăși în cea mai recentă carte a sa, intitulată, pur și simplu, „Simplu”.  O carte plină până la refuz de dragoste, așa cum este și autoarea, în pieptul căreia eu, unul, cred că există mai multe inimi. Câte una pentru fiecare fel de dragoste. Cea pentru literatură, pe care o slujește ca muzeograf la instituția pomenită mai sus, cea pentru oameni, pentru toți oamenii din care e alcătuită lumea din jurul fiecăruia dintre noi, și, nu în ultimul rând, cea pentru omul care face inima ei de femeie să bată un pic mai tare decât celelalte inimi. Din afară poate să pară complicat. Pentru Loreta Popa însă, este, așa cum o spune chiar numele cărții sale, simplu. Pentru că ea chiar trăiește pentru dragoste. Pentru toate felurile amintite. Poate că mai sunt și altele. Nu m-aș mira deloc să fie așa. O cred în stare.

Oamenii de felul Loretei Popa, care nu sunt, din păcate, mulți, fac ca lumea acesta să fie totuși frumoasă. Fără ei, stratul de dragoste ce ne ține încă speranța în viață ar dispărea, într-un viitor nu prea îndepărtat, cu totul.

Fiecare dintre poeziile din carte, aproape o sută la număr, e încărcată de lumină. Lumina îmbrățișării tale, cum sună un titlu. Fii partea luminată a lunii, zice poeta într-o altă poezie. Sau Ploaie de foc, ori Fir de verde, sau Ecou al florilor de câmp. Toate poemele au parfumul dragostei, de aceea nici nu par croite din cuvinte, ci din vâlvotiri scurte de lumină.

Deși iubirea nu se explică, doar se mărturisește, Loreta Popa simte nevoia să aștearnă pe pagina de gardă a cărții următoarele rânduri: Dacă nu atingi o coardă sensibilă, nu construiești nimic, nu tulburi, nu vindeci, nu răspunzi la întrebări, nu îndemni la vis, nu vii cu un pas mai aproape de umanitate, la ce bun să scrii? Nu este, firește, cazul său. Dimpotrivă, ea le face, chiar cu asupra de măsură, pe toate.