Ţările cele mai sigure în privinţa siguranţei zborurilor
Avionul este cel mai sigur mod de transport în ceea ce privește numărul de pasageri transportați raportat la numărul total de decese şi persoane rănite. Un studiu realizat de Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Statele Unite arată că zborul cu avionul devine din ce în ce mai sigur, riscul de deces reducându-se la jumătate în fiecare deceniu de la sfârşitul anilor 1960. Cercetătorii de la MIT au întocmit şi un clasament al ţărilor în ceea ce priveşte siguranţa zborurilor.
Siguranţa aeriană este într-o continuă îmbunătăţire, afirmă Arnold Barnett, profesor la MIT şi coautor al studiului publicat în revista de specialitate „Journal of Air Transport Management”. Analiza cercetătorilor realizată pentru perioada 2018 şi 2022 subliniază că media la nivel mondial a fost de un deces la fiecare 13,7 milioane de pasageri. Prin comparaţie, între 2008 şi 2017 s-a înregistrat un deces la fiecare 7,9 milioane de pasageri, între 1998 şi 2007 a fost un deces la 2,7 milioane, iar între 1968 şi 1977 un deces la fiecare 350.000 de pasageri.
Un progres evident care, însă, nu este niciodată asigurat în acest domeniu, Arnold Barnett apreciind că încă există accidente majore şi a dat exemplul unui ultim accident major care s-a produs pe continentul nord-american şi care datează din 2009. Atunci, un avion al companiei Colgan Air care zbura de la New York la Buffalo s-a prăbuşit, iar toţi cei 49 de pasageri aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa.
De asemenea, nu de puţine ori, incidente la aterizare sau coliziuni evitate în ultima clipă pe pistele americane au ţinut prima pagină a publicaţiilor, grupul Boeing fiind ţinta ironiilor şi a criticilor când o uşă a modelului 737 MAX 9 s-a desprins în timpul zborului.
Studiul a împărţit statele lumii în trei categorii prin prisma siguranţei zborului. Astfel, cele mai sigure ţări sunt Statele Unite, statele membre ale Uniunii Europene, dar şi Muntenegru, Norvegia, Elveţia, Regatul Unit, Australia, Canada, China, Israel, Japonia şi Noua Zeelandă.
Din a doua categorie fac parte Bahrain, Bosnia, Brazilia, Brunei, Chile, Hong Kong, India, Iordania, Kuwait, Malaezia, Mexic, Filipine, Qatar, Singapore, Africa de Sud, Coreea de Sud, Taiwan, Turcia şi Emiratele Arabe Unite, iar în celelalte state ale lumii „riscurile de aviaţie sunt mai mari”, chiar dacă au fost reduse la jumătate în perioada 2018-2022.
La o zi după publicarea studiului, un incident în care a fost implicat un avion comercial s-a înregistrat în Brazilia. Aeronava, care efectua un zbor intern între Cascavel - Parana (sudul Braziliei) şi Sao Paulo, s-a prăbuşit vineri, 9 august, cu puţin timp înainte de aterizare, iar toate cele 61 de persoane aflate la bord au murit. (O. N.)