Ţările din Europa de Est par pregătite să iasă din recesiune
Ţările din Europa de Est par pregătite să iasă din recesiune în a doua jumătate a anului, odată cu redresarea pieţelor de export din Europa de Vest, însă se vor confrunta în continuare cu dificultăţi, cea mai mare problemă a României fiind gestionarea deficitului bugetar.
„Economiile central-est europene urmează încet redresarea semnalată în Europa de Vest, însă unele dintre aceste state se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte relansarea economică. (...) Economia României s-a contractat cu 1,2% în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni ale anului, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire faţă de scăderea de 4,6% a Produsului Intern Brut (PIB) din primul trimestru, însă Bucureştiul se confruntă cu constrângeri uriaşe de ordin bugetar“, potrivit „Deutsche Welle“. Totodată, „The Wall Street Journal“ (WSJ) aminteşte de acordurile de finanţare externă încheiate de România, Ungaria şi Letonia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), respectiv de condiţiile privind indicatorii macroeconomici stipulate în aceste înţelegeri. „Ungaria, Letonia şi România au o povară suplimentară, şi anume îndeplinirea ţintelor bugetare stabilite de FMI“, scrie „WSJ“. Astfel, deşi ţările din centrul şi estul Europei ar putea beneficia de sprijin în direcţia relansării economice odată cu redresarea statelor dezvoltate din Vest, principalele pieţe de export pentru economiile emergente, ieşirea din recesiune va fi un proces lent, anevoios, în principal din cauza efectelor recesiunii asupra bugetelor. Scăderea veniturilor din taxe şi impozite la bugetul de stat, determinată de frânarea activităţii economice şi creşterea şomajului, a forţat guvernele din regiune să impună măsuri de austeritate care au condus, ulterior, la reducerea cererii interne.