Te Deum la Aeroportul Otopeni de sărbătoarea Sfântului Ilie
Înainte cu o zi de praznicul Sfântului Ilie, ocrotitorul Aviaţiei române, la Aeroportul Internaţional Otopeni a fost săvârşit un Te Deum, precum şi slujba Parastasului.
Acestea au fost săvârşite de preotul Bogdan Nastasiu, slujitorul Capelei "Sfântul Ilie Tesviteanul" de la aeroport şi la ele au participat angajaţi ai aerogării, precum şi călători aflaţi în tranzit.
"Pe lângă slujba de Te Deum am făcut şi slujba Parastasului pentru eroii aerului căzuţi pe câmpurile de luptă, precum şi pentru foştii angajaţi ai aeroportului", a spus părintele Bogdan Nastasiu.
Din 1994, ziua Sfântului Prooroc Ilie a devenit şi Ziua Forţelor Aeriene din România. Instituirea acestei zile de sărbătoare este rezultatul demersurilor făcute încă din 1991 de Liga Aeriană Română, prin fostul preşedinte al acesteia, gl. col. (r) Ion Di Cezare, la Comandamentul Aviaţiei Militare, Ministerul Apărării Naţionale, preşedinţie, şi a fost instituită printr-un ordin general al ministrului apărării naţionale.
Prin ordinul amintit se asigură cadrul organizat al aniversării categoriilor de forţe din Armata României, astfel: 23 aprilie - Ziua Forţelor Terestre, având ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe; 20 iulie - Ziua Forţelor Aeriene, patronată spiritual de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, 15 august - Ziua Forţelor Navale, ocrotite de Sfânta Fecioară Maria.
Sfântul Ilie a fost ridicat la Cer în vârtej de vânt, într-un car de foc, tras de cai scăpărători, în timp ce mergea alături de Elisei, ucenicul său, captând în trecerea directă de la viaţa pământească la cea veşnică o calitate care lipseşte omului: aceea de a zbura.
Zborul a încetat să mai fie privit ca o minune cu doar 100 de ani în urmă, pentru ca acum, la începutul mileniului al treilea, să devină un fapt cotidian. Este lesne de înţeles că atunci când s-a pus problema reînnodării tradiţiei anului 1912, adică sărbătorirea Aviaţiei Române pe 20 iulie şi nu pe 17 iunie, cum s-a sărbătorit până în 1994, piloţii militari şi civili, temerarii văzduhului, şi l-au ales ca ocrotitor pe Sfântul Ilie. (Comandor Ştefan Popa)