Teodoret de Cyr, un fidel apărător al tradiţiei siriene

Figura acestui părinte sirian a marcat istoria Bisericii Răsăritene din primele veacuri. Este ultimul mare reprezentant al şcolii antiohiene. A venit pe lume în jurul anului 393, în Antiohia, beneficiind, datorită poziţiei părinţilor sociale a părinţilor săi, de o educaţie aleasă. Tainele Scripturii le-a învăţat alături de Nestorie şi Ioan al Antiohiei, sub înrâurirea eruditului Teodor de Mopsuestia. A intrat în monahism de tânăr, locul de metanie fiind Lavra Sfântului Euprepius. Era convins de marea forţă persuasivă pe care o avea monahismul în apărarea credinţei şi învăţăturii ortodoxe. După el, "monahii nu trebuiau să stea numai în mănăstiri, ci, atunci când dreapta credinţă era în pericol, ei trebuiau să iasă pentru a lupta cu armele evlaviei lor neîntinate şi cu curajul lor martiric". A stat nu mai puţin de 30 de ani în scaunul de episcop al oraşului sirian Cyr. În lupta împotriva nestorianismului, Teodoret se poziţionează alături de fostul său coleg pe care nu ezită să-l apere în diverse situaţii. La apariţia celor "12 anatematisme" se numără printre protestatari, acuzându-l pe Sfântul Chiril de apolinarism. Se ridică şi împotriva lui Eutihie, denunţând în lucrarea sa Eranistes pericolul ereziei monofizite. La Sinodul Tâlhăresc (Efes - 449) este anatematizat şi depus din scaun, fiind reabilitat prin hotărârile Sinodului IV Calcedon (451).

Personalitatea sa a fost analizată comparativ cu cea a Sfântului Chiril al Alexandriei de pr. prof. Vasile Sibiescu în introducerea publicată la Istoria Bisericească: "Teodoret nu are pătrunderea teologică şi precizia gândirii creştine a marelui alexandrin, dar îl întrece pe acesta ca scriitor şi exeget. El riscă adesea să depăşească limitele Ortodoxiei şi să cadă în erezia nestoriană, dar are meritul de a fi denunţat primul erezia monofizită, ai cărei aderenţi se prevalau de prestigiul, buna credinţă şi pătrunderea teologică a Sfântului Chiril Alexandrinul. Scriitor mai corect şi mai elegant, cu o operă exegetică abundentă şi metodică, cu un spirit apologetic - polemic ascuţit, dar inferior rivalului său alexandrin prin putere de intuiţie şi profunzime a sensului teologic, Teodoret a riscat să alunece pe panta ereziei nestoriene, din cauza încrederii şi admiraţiei sale pentru dascălii şi colegii său din şcoala antiohiană".