Theodor Pallady, un modernist cumpătat

Dacă nu aţi văzut încă expoziţia "Volum şi perspectivă în creaţia grafică a lui Theodor Pallady", mai aveţi timp să o faceţi până la sfârşitul acestei luni.

Expoziţia, organizată de Muzeul Naţional de Artă al României la Muzeul "Theodor Pallady" din Bucureşti, face parte dintr-un ciclu iniţiat în 2003 cu scopul de a pune în valoare creaţia grafică a marelui pictor român, provenind din fondul impresionantei colecţii Serafina şi George Răut. Cele 32 de lucrări de grafică reprezintă portrete ("Doctorul Ioan Cantacuzino", "Bărbat citind", "Autoportret", "Tânără la malul mării"), nuduri ("Clara Spida", "Louise Cansot", "Nud cu măr - Zita Blondeau"), peisaje ("Place Dauphine", "Portul Le Havre", "În apropiere de Maudon", "Peisaj de ţară") şi naturi moarte, realizate în creion, acuarelă, tuş, pasteluri sau acvaforte. Toate aceste tablouri, ca de altfel toate celelalte din colecţia de provenienţă, poartă amprenta inconfundabilă a perioadei pariziene a lui Pallady, fiind expresia unei căutări interioare a simplităţii şi a esenţelor, care se revelează prin linii ferme, trasate cu naturaleţe şi rapiditate. Lipsa aproape totală a detaliilor sugerează trăiri sufleteşti intense, dar controlate şi sublimate, care se ancorează în momentul prezent, în spaţiul imediat. Limbajul plastic este dominat de structuri compoziţionale clasice şi interpretări intelectuale rafinate ale realităţii. Înrudit cu mari domnitori Născut în 1871, într-o familie nobilă, având strămoşi înrudiţi cu Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, Theodor Pallady creşte şi este educat într-o ambianţă aristocratică. Studiază la Politehnica din Dresda, luând în particular lecţii de desen şi pictură de la Erwin Oehme, care, descoperindu-i talentul artistic, îl îndrumă la Paris. Aici, lucrează în atelierul lui Arman Jean (1889-1891), apoi în cel al lui Gustave Moreanu - unde îi are colegi, printre alţii, pe Matisse, Rouault, Manguin, Camoin, Jean Puy, precum şi în cele ale lui Aimé Morot şi Fernand Cormont. O altă experienţă artistică marcantă pentru tânărul pictor este frecventarea clasei lui Puvis de Chavannes, de la care preia fineţea desenului şi strălucirea culorilor, nu însă şi principiile estetice academizante. Ştiinţa sublimării realului, cultivarea corespondenţelor rafinate, căutarea absolutului în artă şi în viaţă prin efortul de "decantare" a afectelor sunt câteva dintre lecţiile deprinse de la maeştrii săi. Influenţele şcolii franceze grefate pe o personalitate complexă, în care sensibilitatea şi eleganţa se constelează minunat cu o minte raţională, intelectuală, sofisticată, disciplinată, contemplativă şi intransigentă, au creat un personaj remarcabil, în care se regăsesc deopotrivă trăsăturile boierului moldav şi cele ale dandy-ului parizian. Deşi impregnate de parfumul experienţei artistice franceze, creaţiile lui Pallady, fie acestea naturi statice, peisaje, nuduri sau portrete, păstrează admirabil - prin geometria armonios construită, care trimite la esenţele sublime ale cotidianului - spiritul artei populare româneşti. Cine priveşte o pictură a maestrului va fi fascinat de simţul natural care respiră în fiecare tablou. Theodor Pallady face parte din panteonul clasicilor noştri care au gândit frumosul artistic în prelungirea celui natural. Nu a vrut niciodată să contrarieze şi să creeze un frumos care să vină împotriva a ceea ce omul a învăţat de la mama natură. De aceea el este un clasic în sensul confirmării unor canoane şi nu intră obligatoriu în lumea novatorilor. Cu toate acestea, el se învecinează cu tendinţele explozive ale picturii moderne. Ceea ce făcut poate fi admirat atât de tradiţionaliştii refractari înnoirilor, cât şi de moderniştii nemiloşi. Obiectele exterioare sunt puncte de plecare pentru experienţe subiective de o delicată savoare. "Nu ceea ce se află pictat face valoarea picturii domnului Pallady, ci invizibilul ce emană ca senzaţie este adevărata valoare", spunea sculptorul Oscar Han. "Florile nu sunt flori. Sunt senzaţii colorate, care determină pentru ochi floarea pictată. Chiar nudurile ce sunt văzute plastic sunt şi ele, în ultimă analiză, pretexte de îmbinare şi armonie coloristică. Domnul Pallady atinge în arta românească culmi de înaltă creaţie şi sensibilitate artistică, sentimente, o viaţă de om, cu acea probitate în care arta a fost scopul existenţei, nu mijloc", completa Han. La rândul său, marele artist îşi afirma convingerea: "Un adevărat tablou (nu o pictură) este un poem pictural de linii, forme şi culori". Prin capacitatea de a solicita emoţionalitatea, raţionalul şi spiritualul printr-o unică provocare estetică, Theodor Pallady a intrat în universalitate, numărându-se printre cei mai prestigioşi artişti moderni. "Neînţeles la timp, minimalizat şi uitat multă vreme, în devenirea lui pentru cultura şi faima neamului nostru, el poate fi aşezat fără a greşi lângă Eminescu şi Luchian, Bacovia şi Enescu, mari români născuţi pe meleaguri moldave, făcuţi din aceeaşi ţărână şi acelaşi calm, din acelaşi timp al neuitării", apreciază Alexandru Cebuc.