Timp al inimii

Aşa se intitulează un excepţional volum de corespondenţă dintre poetul bucovinean evreu de limbă germană Paul Celan şi poeta austriacă Ingeborg Bachmann. Volumul a apărut cu un consistent aparat critic la editura Art şi satisface diverse categorii de cititori. Paul Celan este un poet straniu, al cărui destin nu a fost dintre cele mai uşoare. Originar din Cernăuţi a suferit enorm din cauza opresiunii fasciste, din al cărei cleşte s-a eliberat odată cu sfârşitul războiului, alegând lumea liberă. Bănuia de altminteri că asupra Răsăritului vor continua să se abată nori negri veniţi de data aceasta din cealaltă parte a Europei. Ingeborg Bachmann era frumoasă şi talentată şi la rândul ei suferea de complexul de-a aparţine unei ţări în care antisemitismul luase amploare. Adolescenţa ei fusese otrăvită de ideile naţional-socialiste de care printr-un exemplar efort a reuşit să se desprindă. Ea visa o lume liberă în care concepte precum rasa şi naţiunea să nu devină arme ideologice. Credea enorm în iubire şi în capacitatea acesteia de a-i uni pe oameni. Corespondenţa ei cu Paul Celan este fascinantă din acest punct de vedere. Relaţia lor nu a fost una lină, dimpotrivă, s-au ciocnit şi s-au certat, dar aceasta nu maculează un orizont înalt al sentimentelor.

Schimburile celebre epistolare ne-au atras mereu atenţia deoarece conţin informaţii pe care nu le găsim în altă parte. Să ne gândim doar la ce şi-au trimis Heidegger şi Arendt, iar la noi Blaga şi Domniţa Gherghinescu Vania. Doi versanţi au de câştigat. Cel care vine dinspre istoria literară şi istoria culturii şi celălalt care ţine de viaţa privată. O declaraţie de dragoste a unui poet poartă o remarcabilă încărcătură afectivă şi intelectuală, care răzbate vremurile. Timpul inimii celor doi s-a consumat într-o perioadă cicatrizată din istoria Europei, aceasta imediat după război, când memoria tuturor era puternic zdruncinată. Tocmai din acest motiv apelurile din scrisori sunt către linişte, pace, alin. Nu există în aceste rânduri nimic patetic ori strident, nimic excesiv, tocmai fiindcă cei doi îndrăgostiţi erau sătui de excese. Într-un timp ca al nostru aparent paşnic asemenea scrisori capătă o valoare cu atât mai însemnată. Învăţăm astfel să preţuim ce importantă este iubirea blândă, lipsită de învolburări şi înverşunări. Dacă şi pe ei i-a ros un morb al dezbinării aceasta nu are nici o legătură cu o penibilă isterie erotică. Orice ar fi, epistolele dintre cei doi poeţi degajă un parfum al aristocraţilor de odinioară, care nu se jucau cu cuvintele şi iubeau fiecare silabă plecată din inima celuilalt.